• Donald Trump ar fi spus că plăteşte 100.000 de lire sterline ca să nu o audă pe Theresa May, fostul premier britanic, vorbind
  • Afirmaţia a fost făcută de jurnalistul britanic Piers Morgan
  • Theresa May a dezvăluit că „nu a ştiut niciodată la ce să se aştepte” de la Donald Trump

Donald Trump ar fi spus că plăteşte 100.000 de lire sterline ca să nu o audă pe Theresa May, fostul premier britanic, vorbind, relatează Sky News. Afirmaţia a fost făcută de jurnalistul britanic Piers Morgan.

Fostul prezentator al emisiunii „Good Morning Britain” a dezvăluit că i-a spus fostului preşedinte SUA că Theresa May primeşte mai mult de 100.000 de lire sterline pentru a ţine discursuri.

Morgan spune că Trump a explodat în hohote de râs şi i-a răspuns: „Glumeşti? Aş plăti 100.000 de lire sterline ca să nu o aud vorbind”.

Recomandări

MACRON CERE ARMĂ NUCLEARĂ PENTRU UE
CE FACEM CU POLUAREA?
CHINA AVERTIZEAZĂ SUA
BANII PENTRU UCRAINA RĂMÂN ÎN SUA
NO MORE EMMA?
SORANA MERGE ÎN TURUL 3 LA MADRID OPEN

„Am avut o dată o discuţie de 20 de minute cu ea la o petrecere, care a fost atât de captivantă încât, până când am ajuns acasă, nu mi-am mai putut aminti nimic din ce mi-a spus”, a mai declarat Morgan.

Relaţia dintre Trump şi May a fost în vizorul publicului în mai multe rânduri, de la momentul în care cei doi s-au ţinut de mână până la cel în care Trump nu a inclus-o pe lista liderilor mondiali pe care i-a evaluat cu 10 din 10.

La scurt timp după învestirea lui Donald Trump, el a fost fotografiat ţinând-o de mână pe Theresa May la Casa Albă.

La începutul acestui an, Theresa May a dezvăluit că „nu a ştiut niciodată la ce să se aştepte” de la Donald Trump.

„Cu Donald Trump, nu am ştiut niciodată la ce să mă aştept”, a spus fostul premier britanic pentru Daily Mail.

„Când un prim-ministru britanic iese de la o conferinţă de presă comună, nesigur că preşedintele Statelor Unite, care stă lângă ea, va fi de acord că NATO este un bastion al apărării noastre colective, ştii că trăieşti vremuri extraordinare”.

Un raport al Statelor Unite, bazat pe conversaţii cu oficiali de rang înalt, arată că fostul preşedinte a atacat-o pe May, numind-o „proastă” în abordarea sa faţă de Brexit, NATO şi imigraţie în cadrul apelurilor telefonice între 2016 şi 2019.

Theresa May ar fi devenit „tulburată şi nervoasă” în timpul convorbirilor sale cu preşedintele SUA. „A intimidat-o în mod clar”, a spus una dintre sursele citate de Sky News.