• Putin a strâns în jurul lui toate dictaturile feroce din lume.
  • Rusia a jucat cartea antiamericanismului.
  • Moscova joacă strategia “timpului lung” și așteaptă răsturnarea Occidentului.

Invazia Ucrainei, în urmă cu exact doi ani, a declanșat o consternare mondială. Mai multe rezoluții au fost adoptate de către ONU, dar niciodată în Consiliul de Securitate în care Rusia este membru cu drept de veto.
În cei doi ani de război, Rusia a reușit să rescrie harta geopolitica a lumii și să își avanseze pionii în acest joc de șah planetar în care speră să forțeze o nouă ordine mondială.

Înainte de invadarea Ucrainei, Rusia părea scoasă din jocurile politice de nivel înalt, iar atenția Statelor Unite era concentrată pe China și Asia-Pacific. Putin a reușit să îi răstoarne prioritățile.

Rusia lui Putin a transgresat toate regulile care guvernează lumea de la al Doilea Război Mondial încoace. Desigur, mai întâi prin invadarea unui stat suveran. Dar apoi prin comerț cu statele aflate sub sancțiuni ONU. Primul exemplu este Iranul, dronele Shahed au fost identificate destul de repede pe frontul ucrainian și, cel mai recent, am văzut că face comerț și vizite reciproce cu statul cel mai sancționat din lume, Coreea de Nord. Dar și implicarea sa în conflictul din Israel este din ce în ce mai evidentă, liderii Hamas au fost primiți la Moscova în lunile premergătoare atacurilor teroriste din 6 octombrie. Iar în Africa, bazele au fost deja puse sub aripa de câțiva ani de Prigojin și milițiile Wagner care, braț la braț cu liderii africani sătui să li se vorbească despre drepturile omului și democrație, s-au debarasat de stânjenitoarele acorduri pe care aceste state le aveau cu occidentul.

Recomandări

TRUMP ȘI ORBAN VOR SĂ FACĂ ALIANȚĂ
CE SPUNE MAȘINA TA DESPRE TINE?
CE FACI ÎN CAPITALĂ DE FLORII?
UNDE MERGI ÎN VACANȚA DE PAȘTE?
UK AR TRIMITE SOLDAȚI ÎN GAZA
AVEM PRINTRE CELE MAI MICI PREȚURI LA ENERGIE

Există însă și state mult mai importante pe harta lumii care par să se alinieze pe linia Moscovei.

În timp ce noi ne uităm în altă parte, turneele diplomatice ale ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, au dat roade. China nu a denunțat niciodată în mod oficial agresiunea rusă, nici India de altfel, deși din cu totul alte motive, ca să nu mai vorbim de comunistul de rit nou Lula, reales în Brazilia. Dar Rusia a jucat mai ales pe un antiamericanism real care există în toate aceste state.


Vom trăi într-o lume mai sigură dacă această va avea un pol de putere care reunește toate statele dictatoriale nefrecventabile sub aripa unui „țar” care spune că Rusia nu are granițe? Răspunsul este evident.

Citește și