• Războiul dintre Ucraina și Rusia are în spate și armate de hackeri, conduse de Anonymous și gruparea infracțională Conti.
  • Zeci de grupări de hackeri au ales o tabără și se luptă așa cum știu ei mai bine, cu ajutorul sateliților și al serverelor.
  • Momentan, vedeta pare a fi Anonymous, însă și hackerii ruși au o putere considerabilă despre care nu se vorbește.

Războiul dintre Ucraina și Rusia are în spate și armate de hackeri, conduse de Anonymous și gruparea infracțională Conti.

Războiul din Ucraina scrie o nouă pagină a modului în care țările își dispută supremația, atât pe front cât și în afara lui.

Într-o eră în care Internetul e Zeu și omenirea e dependentă de tehnologie, sateliți și rețele sociale, un nou tip de soldat face ravagii.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Hacker-ul, un pirat cibernetic căutat de autorități în vremuri de pace pentru diversele fraude pe care le comite, în vreme de război a ales o tabără și a devenit cruciat al dreptății sau susținător al „orcilor” din Rusia.

Cei mai cunoscuți dintre „soldații virtuali” sunt cei de la Anonymous, care sustrag aproape săptămânal sute de mii de documente de la ruși, însă armata hackerilor este mult mai mare și este împărțită, ca în orice război, în două tabere.

Iată, așadar, cum s-au împărțit, conform publicației The Record, hackerii din întreaga lume:

Armata de hackeri a Ucrainei

Anonymous – hackerii de la Anonymous au anunțat oficial că se afla în război cu Rusia. Au țintit din primele zile ale războiului diferite site-uri ale propagandei rusești. Pe vremuri de pace, hackerii de la Anonymous erau un dușman comun al guvernelor lumii, dar și al Bisericii Scientologice. Au sustras sute de mii de documente secrete de la Kremlin și de pe serverele unor mari companii din Rusia.

GNG – un grup afiliat Anonymous, a obținut accesul bazei de date a SberBank, cea mai mare bază rusească. Lovitura a fost puternică pentru instituția financiară, fiind vorba de mii de fișiere secrete.

NB65 – un alt grup care a declarat război deschis Rusiei și care ajută Anonymous în lupta cu guvernul rus. „Vreți război? Vă oferim rezistență din partea întregii lumii, toți luptăm”, au transmis NB65 pe Twitter.

DeepNetAnon – o altă grupare afiliată Anonymous e specializată pe interceptarea semnalului radio. Au reușit să spargă serverele Ministerului Dezvoltării Economice din Rusia.

1LevelCrew – au spart serverele fondului de pensii din Rusia. ”Tango down”, au transmis hackerii, folosind un limbaj codat de tip militar.

HydraUG – un alt grup care a anunțat pe Twitter: „Nu am venit aici să vă distrug site-ul, am venit aici să eliberez Ucraina”.

N3UR0515 – un grup de hacker decis să lupte cu propaganda rusească. Au reușit să blocheze temporar site-ul ria.ru și au cerut și altor hacker să urmeze același tipar.

v0g3ISec – sunt cei care au furat fișiere de la Roscosmos, desi institutul condus de Dmitri Rogozin nu a recunoscut public acest lucru.

Ghostsec – creat initial pentru a se lupta cu ISIS, hackerii de la Ghostsec au declarat război Rusiei.

Armata de IT a Ucrainei –  Peste 200.000 de voluntari s-au alăturat armatei oficiale de hacker a Ucrainei, în tentativa de a stopa atacurile venite din partea rușilor. Pentru că, desi nu se vorbește mult despre ei, hackerii ruși există și sunt la fel de numeroși precum cei ucraineni.

AgainstTheWest (ATW) – s-au alăturat Ucrainei până când Rusia va fi învinsă. Au atacat site-uri ale infrastructurii rusești precum promen48.ru. De menționat că acest grup nu se înțelege cu Anonymous.  ATW acționează și împotriva Chinei.

SHDWsec – colaborează cu ATW și Anonymous pentru a pune la pământ sistemul informatic rusesc.

Belarusian Cyber Partisans – un grup de hacker din Belarus, responsabil pentru oprirea trenurilorcare transportau soldați ruși în Minsk și Orsha.

KelvinSecurity – un grup mai puțin cunoscut, care a declarant război guvernului Rusiei.  Nu se cunosc multe despre ei.

Raidforums Admin – au fost primii care au anunțat că hackerii chinezi ar fi alături de cei ruși în lupta virtuală.

ContiLeaks –  dușmanul de moarte al grupului rusesc Conti. Se crede că ar fi cineva din interiorul Conti care oferă pe tavă sute de documente confidențiale din interiorul grupării rusești de hackei.

Secjuice – se consideră un grup care vrea să facă doar lucruri positive, astfel că au creat un site unde familiile din Ucraina își pot căuta rudele dispărute.

Armata de hackeri a Rusiei

Conti – echivalentul Anonymous în Rusia, cea mai cunoscută grupare de hackeri. Specializați în infracțiuni de tip ramsonware, Conti au anunțat că „cine decide să atace Rusia va fi atacat la rândul său”. Sunt, de departe, cel mai performant grup de hacker al Rusiei și se spune că ar fi chiar și peste Anonymous. Problema lor, sunt specializați în tâlhării pe internet.

UNC1151 – un grup din Minsk, care ar fi sponsorizat de guvernul din Belarus. Războiul lor personal e cu armata din Ucraina și au încercat să facă publice documentele soldaților de la Kiev.

Zatoichi – este angajată în războiul propagandistic al Rusiei și lansează mereu fake-news pe internet, pentru a crea confuzie.

Killnet — un dușman declarant al celor de la Anonymous, nu se cunosc prea multe despre ei. S-au adresat public rușilor și i-au îndemnat să fie alături de guvern.

XakNet — se consideră un grup de patrioți ruși și îi acuză pe cei de la Anonymous că se ascund după o mască. Același mesaj ca și Conti, cine atacă Rusia va fi atacat de XakNet.

Stormous Ransomware – un grup considerat bizar, care își scrie mesajele în arabă. Dușman al Ucrainei și al Anonymous.

Digital Cobra Gang (DCG) – se laudă că ar fi identificat 29.000 de computere care aparțin hackerilor din Ucraina și că vor folosi „această armă secretă” în curând.

Freecivilian – a furat informații de pe site-uri ale guvernului din Ucraina și le-a făcut publice în Rusia.

SandWorm – părinții Cyclops Blinks, un grup plătit de Kremlin, specializat în a fura banii occidentalilor și în diverse infracțiuni.

The Red Bandits – la fel ca și frații lor de la Conti, sunt specializați în ransomware și se laudă că au accesat camerele de supraveghere ale Poliției din Kiev. Interesant, nu se consideră putiniști.

Nu îl respectăm pe Putin drept lider al Rusiei, respectăm fiecare cetățean rus. Considerăm Ucraina o familie, dar ne vom apăra țara dacă suntem atacați”, au explicat TRB pe Twitter.

Coomingproject – sunt responsabili pentru un atac în 2021 asupra Agenșiei Spațiale Sud Africane.