• Guvernul a publicat aseară proiectul de buget pentru 2021
  • PIB-ul va crește cu 4,3%, estimează Guvernul
  • Bugetul pentru Sănătate apare cu minus 11% față de 2020
  • Scade bugetul de la Dezvoltare, crește cel de la Economie

Din decembrie de când a tot fost amânat, proiectul de buget este, în sfârșit, gata. Guvernul a majorat fondurile pentru relansarea economică, dar plafonează cheltuielile sociale și cu aparatul administrativ.

Se măresc schemele de ajutor pentru susținerea antreprenorilor afectați de pandemie. După un an de criză sanitară, bugetul de la ministerul Sănătății apare cu minus 11% față de anul anterior. La Sănătate si la Educatie, bugetele ministerelor nu reflectă cât se alocă de fapt acestor sectoare. Banii care se împart între administrația centrală și locală, nu apar clar în bugetul de stat.

Lipsa asta de finanțare din păcate nu cred că poate fi suplinită, indiferent de absorbția fondurilor europene. Într-un an cum a fost cel prin care am trecut și cum probabil cred că va fi și acesta, sănătatea cred că trebuie să fie prioritară. Se întâmplă tot felul de lucruri din cauza lipsei de investiții în infrastructură și subfinanțării sistemului.”, a declarat Bogdan Tănase, președintele Alianței Medicilor.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Reducerea cheltuielilor, ineficientă după un an de criză

Guvernul promite, cel puțin pe hârtie, că va reduce din costuri. Iar cheltuielile cu salariile bugetarilor vor scădea. Dar este oare suficientă această măsură, după un an de criză?

Să vedem dacă măsurile de înghețare a salariilor sunt suficiente, de exemplu dacă am putea ține pe loc cheltuielile sociale. Și în al doilea rând să vedem ce se întâmplă și cu veniturile bugetare.”, a explicat Ionuț Dumitru, economist-șef Raiffeisen Bank.

Un buget optimist

Pilonii pe care s-au construit bugetul pe anul acesta sunt optimiști. PIB-ul va crește cu 4,3% în 2021, estimează Guvernul. Asta în timp ce prognozele de iarnă ale Comsiei Europene indică o creștere economică de 3,8%.

Creşterea economică va fi mai mică de 4,3% şi vor fi foarte multe ordonanţe de rectificare bugetară.”, spune Adrian Bența, analist financiar.

Problema va rămâne cum se vor desfășura lucrurile pe parcursul anului 2021 pentru că, într-adevăr, premisele de la care pleacă bugetul sunt relativ optimiste.”, spune Aurelian Bența, analist financiar.

Bugetul pe 2021, bucuria lui Cîmpeanu

Bugetul i-a adus o bucurie lui Sorin Cîmpeanu. Pentru prima oară sunt alocate 536 de milioane pentru bursele elevilor, față de 270 de milioane anul trecut, bani care veneau de la autoritățile locale.

Pentru condiţiile date, având în vedere că s-a respectat acea solicitare pe care am făcut-o de la bun început global – bugetul Educaţiei, bugetul Ministerului Educaţiei să fie mai mare în valoare absolută decât exerciţiul pe anul 2020.”, a declarat Cîmpeanu.