Cum se apără Turcia, după ce Erdogan nu i-a oferit un scaun şefei Comisiei Europene: „Aşa a cerut UE”

  • Ministru turc: Von der Leyen nu a avut scaun pentru că așa a cerut UE
  • Charles Michel susține că a asistat la un moment dureros și lamentabil
  • Ankara și președintele Consiliului European, criticați pentru gafă
  • Șefa Comisiei Europene a stat pe canapea, la câțiva metri distanță

„Asta a cerut UE”. E reacția ministrului turc de externe după gafa diplomatică în urma căreia șefa Comisiei Europene a fost lăsată fără scaun la Ankara.

Von der Leyen a avut un moment de surprindere când Charles Michel, președintele Consiliului European, care are același rang, a ocupat singurul scaun disponibil alături de președintele Turciei, iar în cele din urmă s-a așezat pe o canapea în lateral, la câțiva metri distanță.

„Protocolul de la președinție a întrunit cererile din partea părții UE. Cu alte cuvinte, aranjamentul privind locurile a fost creat pentru a răspunde cererilor și sugestiilor acestora”, a spus ministrul turc de externe.

Și Charles Michel a fost criticat, pentru că nu a luat atitudine. Un moment dureros și lamentabil, spune șeful Consiliului European, care admite că von der Leyen a fost tratată diferențiat, chiar inferior de autoritățile de la Ankara.

”Puţinele imagini care au circulat au lăsat impresia că am fost insensibil în faţa acestei situaţii. Nimic mai departe de adevăr, de sentimentele mele cele mai profunde şi de principiile respectului pe care le consider esenţiale”, a scris pe Facebook.

Vizita liderilor UE la Ankara fusese oricum criticată, pentru că a venit la două săptămâni după ce Erdogan a retras Turcia din tratatul internaţional pentru prevenirea violenţei împotriva femeilor.