- PSD nu a terminat de redactat moțiunea de cenzură la adresa guvernului Cîțu.
- Cel mai probabil, moțiunea va fi depusă mâine.
- Parlamentul mai lucrează doar în această săptămână, apoi intră în vacanță.
- PSD spune că Guvernul Cîțu a luat doar decizii financiare proaste.
- Moțiunea simplă împotriva lui Ghinea a căzut la vot, acum o săptămână.
Ești supărat pe multe decizii luate de guvernul Cîțu? Ai fi vrut ca opoziția să îți mai răcorească supărările? Mai așteaptă. Deocamdată, PSD se joacă de-a moțiunea de cenzură.
Nu doar că moțiunea nu e scrisă cap-coadă, dar uite că azi, parlamentarii social-democrați nici nu s-au înghesuit să se ducă la serviciu. A bătut vântul la grupul lor parlamentar. Oricum, nici ei nu prea cred în șansele moțiunii. Surse din partid spun că e doar marketing electoral pentru alegerile locale anticipate. Iar liderii lor, au fost de negăsit.
Oficial, PSD spune că va depune moțiunea mâine. Și săptămâna viitoare, luni, va fi citită în plen. Și, deși nu par să lupte pentru ea, social democrații zic că le merg cum trebuie negocierile.
Alfred Simonis, lider de grup Camera Deputaților: „Negociem cu mulți parlamentari. Vă pot spune că dacă îi vor lăsa să voteze, ceea ce e democratic și corect, moțiunea are șanse reale de a fi adoptată. Cine poartă negocierile din PSD? Mai multă lume. Permiteți-mi să nu dau nume pentru a nu fi urmăriți, și cei cu care negociem”
Ludovic Orban, președinte PNL: „Eu am încredere în parlamentarii PNL. Oricum, am luat decizia de a fi prezenți și de a nu vota moțiunea. Decizie care e luată la nivelul Coaliției. Și am totala convingere că niciun parlamentar din Coaliție, fie că e PNL, fie că e USR PLUS, UDMR sau minorități, nu va vota moțiunea”