• Internarea asimptomaticilor sau punerea oamenilor în carantină ar putea să nu se mai facă fără acordul acestora
  • În lipsa unei legi care să rezolve situaţia, cei internaţi vor putea cere să plece din spitale, de îndată ce decizia Curţii Constituţionale (CCR) va fi publicată
  • „Fără un text de lege valid şi constituţional, oamenii nu vor putea fi împiedicaţi să părăsească spitalul”, explică specialiştii

După ce judecătorii CCR au decis că internarea obligatorie a persoanelor cu boli transmisibile şi carantina pentru cei veniţi din străinătate nu pot fi impuse prin ordine de ministru, ci doar prin lege, te-ai putea aştepta, curând, la o nouă perioadă de haos legislativ, în contextul în care n-ar mai exista un cadru legal pentru internare. 

Deciziile CCR produc efecte numai pentru viitor, de la momentul publicării lor în Monitorul Oficial. Astfel, pentru a evita un nou vid legislativ, în care carantinarea, izolarea sau internarea asimptomaticilor să nu mai fie reglementată, e necesară adoptarea rapidă şi intrarea în vigoare a unei legi care să rezolve situaţia şi prin care să poată fi restricţionate anumite drepturi.

Tot de aproximativ o săptămână e nevoie şi ca o lege să parcurgă tot traseul legislativ, respectiv să fie dezbătută şi votată pe repede înainte de cele două camere ale Parlamentului, să fie promulgată de preşedintele Iohannis şi să apară în Monitorul Oficial, intrarea în vigoare a legii producându-se la trei zile de la publicarea documentului.

Recomandări

SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE
UNDE MERGI LA BRUNCH
REVOLUȚIA AJUNGE ÎN CAPITALĂ

În lipsa unei legi, toţi cei aflaţi în astfel de situaţii vor putea cere punerea de îndată în libertate, fără să poată fi obligaţi să rămână internaţi. „Da, vor putea sa părăsească spitalul, având in vedere ca nu va exista un text de lege valid şi constituţional. Fără un cadru legal, ar fi imposibilă constrângerea unor persoane la internare. În cazul în care aceşti oameni vor fi împiedicaţi, se vor putea adresa instanţelor de judecată”, a explicat avocatul George Paşalică.