• Se împlinesc sâmbătă 46 de ani de la cutremurul din 1977, în care şi-au pierdut viaţa 1.578 de persoane.
  • Datele oficiale arată că 1.578 de persoane şi-au pierdut viaţa la nivel naţional.
  • De asemenea, au fost înregistrate 120 de victime în Bulgaria şi Republica Moldova.

Se împlinesc sâmbătă 46 de ani de la cutremurul din 1977, în care şi-au pierdut viaţa 1.578 de persoane.

Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul din 4 martie 1977 a avut magnitudinea de 7,4, s-a produs la 94 km adâncime şi a provocat cele mai mari pierderi seismice din istoria României.

„90% dintre victime au fost în Bucureşti, în principal din cauza prăbuşirii totale sau parţiale a 32 de clădiri – majoritatea fiind construite în perioada interbelică” , arată specialiştii.

Recomandări

UNGARIA E OUT
KENNEDY A VORBIT CU TRUMP
TRUMP SCOATE COLȚII LA KAMALA
SPORTIVII ROMÂNI SE PREGĂTESC DE J.O.
PRINȚUL PHILLIP AR FI IMPLICAT ÎN AFACEREA PROFUMO
MARINA SUA ARE PROBLEME DE 132 MLD $

Datele oficiale arată că 1.578 de persoane şi-au pierdut viaţa la nivel naţional, din care 1.424 în Bucureşti, iar alte 11.321 de persoane au fost rănite (7598 în Bucureşti). De asemenea, au fost înregistrate 120 de victime în Bulgaria şi Republica Moldova.

Seismologii susţin că 32.900 de locuinţe au fost avariate grav, iar 182.000 au fost mai puţin avariate, la nivel naţional, şi că 200.000 de oameni au fost direct afectaţi, iar 350.00 de familii au rămas fără adăpost. De asemenea, au fost afectate 763 de unităţi industriale, 11 clădiri de spital, 6 clădiri ale universităţilor şi 374 de unităţi de învăţământ.

„Ştim că toate aceste date sunt cutremurătoare, însă trebuie să înţelegem că un astfel de eveniment, dacă nu şi mai puternic, va mai avea loc în Vrancea. Nu îl putem (deocamdată) prezice, dar indiferent de această capabilitate, tot trebuie să fim pregătiţi pentru el – începând cu asigurarea siguranţei clădirilor în care ne aflăm dar şi cu un plan de acţiuni înainte, în timpul şi după cutremur”, arată INCDFP, care recomandă populaţiei să folosească surse educaţionale oficiale pentru pregătirea în caz de cutremur.