• Dan Barna: E o chestiune de care ar trebui să ne fie rușine ca stat
  • Dan Barna: Ar trebui să ne fie rușine pentru faptul că am reușit să spunem că în 10 august lucrurile au fost în regulă, nu s-a întâmplat nimic, când o țară întreagă a văzut cum am fost bătuți cei care am fost în Piață
  • Dan Barna și actualul ministru al Justiției, Stelian Ion, au fost în Piața Victoriei pe 10 august

Vicepremierul Dan Barna este de părere decizia de clasare a dosarului 10 August „e o chestiune de care ar trebui să ne fie rușine, ca stat”. El afirmă că există „pârghii juridice pentru ca acest dosar să nu devină un alt eșec al sistemului nostru de a împărți dreptatea”.

„E o chestiune de care ar trebui să ne fie rușine ca stat. 

La Ministerul Justiției, colegul meu de cabinet, Stelian Ion, a întreprins deja pașii și măsurile care stau în competența și în puterea lui: verificările necesare, cum a fost administrat dosarul, pentru a vedea dacă e și o culpă administrativă, să zicem, în felul în care a fost administrat acest dosar.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
ONU DECIDE DACĂ RECUNOAȘTE SAU NU AUTORITATEA PALESTINIANĂ
CE SECRETE ASCUNDE CHINA
CUM ÎNGRIJEȘTI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR
FRANCEZII SUNT PESIMIȘTII EUROPEI

Ar trebui să ne fie rușine pentru faptul că am reușit să spunem că în 10 august lucrurile au fost în regulă, nu s-a întâmplat nimic, când o țară întreagă a văzut cum am fost bătuți cei care am fost în Piață. Am avut și o perioadă lungă probleme cu ochii după…

Eu sper, și asta îmi spunea și Stelian Ion, că mai sunt pârghii juridice pentru ca acest dosar să nu devină un alt eșec al sistemului nostru de a împărți dreptatea, ca să fiu elegant. Mă aștept și sper ca lucrurile să nu rămână așa. Folosim toate pârghiile juridice, toată legislația disponibilă pentru a merge mai departe cu acest dosar care e, tot așa, un dosar de minimă reparație morală”, a spus vicepremierul Dan Barna, despre clasarea dosarului 10 August, la B1.

Ce a făcut ministrul Justiției în această speță

Ministrul Justiției, Stelian Ion, a anunțat mai multe măsuri după publicarea motivării deciziei de clasare a dosarului „10 august” astfel încât genul ăsta de preluare de dosare cu japca să nu se mai poată realiza”, a spus Stelian Ion, la G4Media.

Ministrul Justiției a mai spus că în cursul zilei de vineri va sesiza Inspecția Judiciară (IJ) referitor la acțiunile fostului procuror șef al DIICOT, Giorgiana Hosu, cea la care se face referire în motivarea Tribunalului București, în procesul ce viza redeschiderea cazului „10 august”.

Cum a ajuns să fie clasa dosarul „10 august”

Dosarul „10 august” a fost clasat de DIICOT în iunie, anul trecut. Printr-o ordonanţa din data de 26 iunie, procurorii au dispus clasarea cauzei sub aspectul săvârşirii, în forma tentativei, a infracţiunii de acţiuni împotriva ordinii constituţionale şi declinarea competenţei de efectuare a urmăririi penale pentru purtare abuzivă, abuz în serviciu şi neglijenţă în serviciu, constând în aceea că „în data de 10.08.2018, începând cu ora 18.00, cu ocazia mitingului organizat în zona Piaţa Victoriei din municipiul Bucureşti, au avut loc incidente violente în care au fost implicate forţele de ordine din cadrul Jandarmeriei Române, în urma cărora a rezultat rănirea mai multor persoane”, în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare.

DIICOT a mai dispus clasarea cauzei sub aspectul săvârşirii de către suspecţii maior Cazan Laurenţiu Valentin, comisar şef de poliţie Chirică Mihai Dan, colonel Cucoş Gheorghe Sebastian şi colonel Sindile Ionuţ-Cătălin a infracţiunilor de abuz în serviciu, participaţie improprie la purtare abuzivă, participaţie improprie la fals intelectual, participaţie improprie la uz de fals, complicitate la abuz în serviciu şi complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă.

Ulterior, conducerea DIICOT a cerut redeschiderea urmăririi penale, însă marţi, Tribunalul Capitalei a decis sa respinga cererea.

Cererea DIICOT a fost trimisă la Curtea de Apel Bucureşti, iar de acolo a ajuns la Tribunalul Bucureşti, care a dispus clasarea cauzei.