• AUR a decis miercuri, 10 februarie 2021, într-o ședință a Biroului Național de Conducere al Partidului, excluderea din partid a senatoarei Diana Șoșoacă și a deputatului Mihai Lasca.
  • AUR a mai discutat în ședință despre continuarea demersurilor pentru invalidarea mandatului de deputat al lui Francisc Tobă.

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a decis, miercuri, în ședința Biroului Național de Conducere al Partidului excluderea din partid a deputatului Mihai Lasca și retragerea sprijinului politic acordat senatorului Diana Șoșoacă-Ivanovici.

În ședința BNCP a AUR s-a decis excluderea deputatului Mihai Lasca din partid, motivând că, la momentul includerii sale pe listele de candidați AUR, acesta a omis să prezinte conducerii partidului faptul că este urmărit penal pentru organizare de grup infracțional și este condamnat penal pentru vătămare corporală.

AUR: „Trecut său de natură infracțională și comportamentul nesincer face ca domnul Lasca să fie incompatibil cu valorile AUR”

„Trecut său de natură infracțională și comportamentul nesincer în raport cu colegii de partid îl fac pe domnul Lasca să fie incompatibil cu principiile și valorile AUR. Începând cu data prezentei decizii, domnia sa își va exercita mandatul de deputat în afara grupului AUR”, arată AUR, într-un comunicat de presă transmis miercuri seara.

Recomandări

CHINA AVERTIZEAZĂ SUA
VENEȚIENII IES ÎN STRADĂ
METROUL NU MAI BATE PASUL PE LOC
ROMÂNII NU MAI ALEG STRĂINĂTATEA
CINE VA PRELUA ȘEFIA C.E.
NOU COD PENTRU SCHENGEN

Excluderea senatoarei Diana Șoșoacă din AUR: A refuzat sistematic să acționeze în conformitate cu strategia AUR

De asemenea, în aceeași ședință s-a decis retragerea sprijinului politic acordat senatorului Diana Șoșoacă Ivanovici.

AUR își motivează decizia prin faptul că Șoșoacă a refuzat sistematic să acționeze, atât în parlament, cât și în spațiul public, în conformitate cu strategia grupului senatorial AUR, precum și cu deciziile conducerii partidului.

„De la data prezentului comunicat, doamna senator Diana Șoșoacă Ivanovici își exercita mandatul în afara grupului senatorial al AUR”, se mai arată în documentul citat.

Invalidarea mandatului de deputat al lui Francisc Tobă

AUR a mai discutat în ședință despre continuarea demersurilor pentru invalidarea mandatului de deputat al lui Francisc Tobă.

„Pentru viitoarele scrutine electorale, AUR va institui un sistem mult mai riguros de verificare și selecție a candidaților, prin care să nu mai fie posibilă alegerea în funcții publice a unor persoane incompatibile cu legea sau cu valorile AUR și care nu acționează în conformitate cu deciziile forurilor de conducere ale partidului”, se mai arată în comunicat.