• Cu o zi înainte de weekend, secretarul de stat a anunțat controale pe litoral.
  • Echipe mixte formate din polițiști, jandarmi, pompieri și inspectori ITM vor acționa pe litoral, anunță Bogdan Despescu.
  • Vor fi măsuri ferme, a subliniat Despescu, într-o conferință de presă susținută alături de ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.

Secretarul de stat din MAI Bogdan Despescu a anunţat că se vor face verificări pe litoral, iar acolo unde nu sunt respectate regulile se poate chiar suspenda activitatea. Totodată acesta spune că au fost formate echipe mixte cu poliţişti, jandarmi, pompieri, reprezentanţi ai ITM, DSVSA, şi OPC pentru a realiza verificări operative.

„Acţionăm cu prioritate pe litoralul Mării Negre, în zonele turistice, zonele de munte şi vom aloca suficiente resurse. Nu dorim să aplicăm sancţiuni, dar acolo unde vom constata încălcări ale legii, vom luat toate măsurile necesare”, adaugă Despescu.

Despre nerespectarea măsurilor de protecţie pe litoral:

„Vom organiza acţiuni cu forţe mărite, detaşate din ţară şi din IGPR, Jandarmeria Română, cu tot ce înseamnă angrenarea unor tehnici de documentare şi aprobare a acestor activităţi, astfel încât să existe măsuri de protejare a cetăţeanului. Unde se vor constata abateri, se vor dispune inclusiv măsuri de suspendare a activităţii operatorilor economici”, afirmă Despescu.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT