• Posibilitatea unui conflict armat este tot mai aproape, acest lucru fiind cauzat de provocările din Donbas.
  • Dîncu spune că „suntem într-o situaţie destul de complicată în acest moment”.
  • El a precizat că, la Conferinţa de Securitate de la München, preşedintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a arătat că există încă pericolul unui conflict armat.

Conform declarațiilor lui Dîncu, ministrul Apărării Naționale din România, posibilitatea unui conflict armat este tot mai aproape, acest lucru fiind cauzat de provocările din Donbas.

Din nefericire, intrăm pe un scenariu pe care atât Federaţia Rusă, cât şi Ucraina, îl negau, pentru că apăruse deja ca fiind un prognostic legat de deteriorarea situaţiei din Donbas şi, după aceea, de un pretext pentru ca Federaţia Rusă să intervină în Ucraina.

Nu credea foarte multă lume că acest scenariu se va realiza, însă, din nefericire, chiar acest lucru pare să fie din ce în ce mai vizibil, deşi observăm că discursul Federaţiei Ruse merge în direcţia încercării de a linişti lumea, de a arăta că se retrage, dar, pe de altă parte, e acest dublu discurs. În realitate, se întâmplă altceva”, a declarat Vasile Dîncu.

Recomandări

TRUMP ȘI ORBAN VOR SĂ FACĂ ALIANȚĂ
CE SPUNE MAȘINA TA DESPRE TINE?
CE FACI ÎN CAPITALĂ DE FLORII?
UNDE MERGI ÎN VACANȚA DE PAȘTE?
UK AR TRIMITE SOLDAȚI ÎN GAZA
AVEM PRINTRE CELE MAI MICI PREȚURI LA ENERGIE

Izbucnirea unui conflict armat în Donbas este din ce în ce mai mare

Acesta spune că „suntem într-o situaţie destul de complicată în acest moment”. „Se pare că este tot mai aproape posibilitatea unui conflict armat în Ucraina, dacă vor continua provocările din Donbas”, a adăugat Dîncu.

El a precizat că, la Conferinţa de Securitate de la München, preşedintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a arătat că există încă pericolul unui conflict armat.

Există încă pericolul pentru conflict armat în Ucraina şi acest lucru l-a arătat foarte clar şi preşedintele Zelenski, ce a fost aici, la Munchen, şi a discutat, spunând, printre altele, că se simte singur, că, de fapt, noi îi spunem că sunt porţile deschise în NATO, dar nu poate să intre şi a cerut sprijin”, a mai spus ministrul Apărării.