- Romprest: Facturile au fost plătite de primărie doar în proporție de 10%
- Calea Victoriei, Bulevardul Magheru și Lascăr Catargiu, precum și alte zone, au început să fie curățate
- Oficialii Romprest spun că se vor opri din presatrea serviciilor dacă facturile nu sunt achitate
Romprest a anunțat, aseară, că reia ridicarea gunoiului abandonat de aproape o săptămână pe străzile celui mai bogat sector din București. Temporar.
Operatorul spune că trei firme de salubritate și-au pus la dispoziție stațiile lor de sortare, în limita capacității.
De cealaltă parte, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, anunță că depune plângre penală pentru șantaj împotriva Romprest. Ea insistă să-i fie ridicată licența și că va merge la Consiliul Local să ceară rezilerea contractului.
Sorin Velicu, director operațional Romprest: „Toată cantitatea de deșeuri care se vede pe stradă este neplătită din luna iulie 2020”
„De la Primăria Sectorului 1 așteptăm respectarea obligațiilor de continuitate: pentru operatorul de salubrizare să asigure continuitatea prestării serviciului și pentru autoritatea publică locală să asigure continuitatea finanțării serviciului.
Serviciile de salubrizare stradală nu au mai fost plătite, decât în proporție de 10%, începând cu luna iulie 2020. Toată cantitatea de deșeuri care se vede pe stradă este neplătită din luna iulie 2020”, spune Sorin Velicu, director operațional Romprest.
Sorin Velicu: „Primăria trebuia să aibă contracte, până la această oră, cu operatori de sortare”
„Noi ne dorim să asigurăm continuitatea prestării serviciilor, dar nu avem unde să ducem aceste deșeuri. Primăria trebuia să aibă contracte, până la această oră, cu operatori de sortare, de tratare mecano-biologică și de depozitare. Primăria trebuia să ne spună și să aibă contracte cu operatorii de salubrizare și cei care primesc la eliminare și sortarea acestor deșeuri. Este sarcina primăriei”, a spus Sorin Velicu.
Sorin Velicu: „Dacă Primăria nu ne spune și face niciun demers în acest sens, înseamnă că deșeurile de pe stradă va trebui să le lăsăm pe stradă”
„Noi, în regim permanență, dorim să strângem deșeurile. Și le-am strâns. Dar dacă nu avem unde să le predăm, să le depozităm, la operatori autorizați, care trebuie desemnați și agreați, și să ne spună la ce tarife trebuie date, dacă Primăria nu ne spune și face niciun demers în acest sens, înseamnă că deșeurile de pe stradă va trebui să le lăsăm pe stradă și să mergem să ridicăm de la populație.
Dar și de la populație, la o restanță de 120 de milioane de la Primărie, nu putem susține acest serviciu la nesfârșit. Ar fi trebuit, din iulie și până acum, să lăsăm acele deșeuri pe stradă, să nu mai măturăm. Pentru că acele deșeuri nu au fost plătite de autoritatea contractată din luna iulie”, mai spune Sorin Velicu.
Sorin Velicu: „Cine a greșit trebuie să plătească”
„Să se respecte contractul, și dacă sunt nelămuriri, doar după ce instanța și justiția își spun cuvântul, să se aplice și măsuri pecuniare. Cine a greșit trebuie să plătească.
Noi ridicăm gunoiul în regim de continuitate. De aseară și până acum am colectat peste 600 de tone de deșeuri. Continuăm până la ora 19:00, cât am primit acceptul de la operatorii de sortare, în speranța că luni sau marți sau cel târziu până miercuri, își pot primi banii restanți.
Noi îl ridicăm dacă avem unde să-l ducem. Stăm cu mașinile pline până avem unde să-l ducem. Acești operatori au fost înțelegători în urma discuțiilor din ultimele zile și ne-au mai primit pentru 48 de ore cu deșeuri”, conchide Sorin Velicu.