• Un parlamentar trebuie să scoată din buzunar, pentru un mic dejun, doar şapte lei
  • Un antricot de vită în sos de vin, considerat un preparat „premium”, costă doar 9,7 lei în restaurantul Parlamentului
  • Un parlamentar primeşte o indemnizaţie lunară de 18.720 lei brut

Restaurantul din Parlamentul României va beneficia de un nou meniu din 11 ianuarie, iar preţurile sunt extrem de mici, similare cu cele de la cantinele studenţeşti, potrvit ziare.com.

Aleşii ţări vor avea de ales dintr-o gamă variată de mâncăruri la preţuri foarte mici. De exemplu, un borş ţărănesc cu legume va costa doar 2,75 lei, iar un piept de pui la grătar 4,5 lei. Mai mult decât atât, un mic dejun care conţine ouă prăjite, telemea de vacă şi cartofi prăjiţi are un preţ de 7,13 lei.

Delicatese care sunt considerate „premium”, precum păstrăv la gratar sau antricot cu sos de vin costă 16,01 lei, respectiv 9,7 lei.

Recomandări

IOHANNIS: NU E VINA NIMĂNUI
CUM TE AFECTEAZĂ CLIMA
CE RATING DĂ FITCH?
CARE-I MODA ÎN 2025?
UNDE FACI COWORKING?
CARE-I TRENDUL PE TIKTOK?

Reprezentanţii Parlamentului României au declarat pentru sursa citată că aceste preţuri sunt neschimbate de trei ani.

Meniu Restaurant Parlamentari by Laurentiu Sirbu

Cât câştigă un parlamentar

Un parlamentar primeşte o indemnizaţie lunară de 18.720 lei brut, iar dacă acesta este din provincie şi trebuie să facă naveta, mai primeşte în plus 4.600 de lei, bani destinaţi pentru cazarea în Capitală.

Salariile variază, astfel că preşedintele Camerei Deputaţilor primeşte 23.920 de lei brut, vice preşedintele 22.256 de lei, secretarii și chestorii Camerei Deputaților 21.840 de lei, liderii grupurilor parlamentare Camerei Deputaților 20.800 de lei, președinții comisiilor permanente Camerei Deputaților 20.176 de lei, vicepreședinții comisiilor permanente Camerei Deputaților 19.552 de lei, secretarii comisiilor permanente Camerei Deputaților 19.136 de lei.

Pe lângă bani, parlamentarii mai beneficiază de un telefon, o tabletă, transport gratuit CFR, dar şi o călătorie dus-întors gratuită cu avionul.