- Dominic Fritz, primarul oraşului Timişoara, a dezvăluit faptul că joi a discutat la telefon cu Ursula von der Leyen
- Preşedintele Comisiei Europene va vizita Timșoara, la invitația primarului Timișoarei
- Fritz: „Am fost foarte convingător. A acceptat”
Dominic Fritz, primarul oraşului Timişoara, a oferit detalii din discuţia telefonică pe care a avut-o cu Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene.
„Am avut în această după-amiază o discuţie telefonică cu doamna Ursula von der Leyen, preşedinta Comisiei Europene. M-a felicitat pentru funcţia de primar, iar eu i-am povestit despre Timişoara, cum m-a cucerit acest oraş vechi şi multicultural şi de ce a meritat să i se acorde titlul de Capitală Culturală a Europei. Am invitat-o să cunoască Timişoara în 2023 şi se pare că am fost foarte convingător. A acceptat imediat şi bucuroasă invitaţia. Nu am ocolit dificultăţile pe care le întâmpinăm în acest proiect şi m-a asigurat de tot sprijinul ei pentru ca anul 2023 să fie unul de strălucire pentru oraş şi pentru România”, a anunţat, pe Facebook, primarul Fritz.
Edilul şef a mai spus că prima întrebare a şefului Comisiei Europene a fost despre procesul de vaccinare anti-Covid.
„Dar prima întrebare a fost despre procesul de vaccinare: cum merge campania la Timişoara şi în România? I-am povestit despre proiectul Oxigen şi despre soluţiile pe care le-am găsit împreună cu corpul medical, societatea civilă şi mediul privat pentru a asigura un cât mai bun tratament celor care suferă de COVID-19. Şi am aflat că Uniunea Europeană lucrează să ne trimită cât de multe vaccinuri avem nevoie, doar să avem noi capacitatea administrativă pentru a vaccina şi oameni determinaţi să-şi reia viaţa, în condiţii de normalitate”, a precizat Dominic Fritz.
Primarul a mai spus că în conversaţia cu liderul european a găsit interes şi deschidere pentru Timişoara şi a anunţat că von der Leyen şi Comisia Europeană au devenit partenerii oraşului de pe Bega.