• Trump susține că relația cu Președintele Xi Jinping este „excelentă”.
  • Tarifele comerciale vor fi de 55% pentru SUA și 10% pentru China.
  • Acordul prevede livrarea în avans a resurselor minerale de către China și continuarea accesului studenților chinezi în universitățile americane.

Donald Trump a anunțat că acordul comercial al SUA cu China este „încheiat”, în urma discuțiilor de la Londra din această săptămână.

Președintele Trump a explicat faptul că SUA vor obține accesul la mineralele chinezești din pământuri rare și la magneți, pentru care oficialii săi au insistat luni și marți la Lancaster House.

Într-o postare pe platforma sa de socializare, Truth Social, Donald Trump declară, de asemenea, că relația cu Președintele Xi Jinping și China este „excelentă”. Anterior, el a afirmat că negocierea pe tarifele comericale cu Beijingul „nu a fost una ușoară”.

Recomandări

SUA ATACĂ IRANUL
CUM E ECONOMIA DUPĂ ATAC
CE URMEAZĂ PT. IRAN
STARMER AVERTIZEAZĂ
CHINA ACUZĂ SUA
LIBER LA HARVARD

Trump a declarat pe Truth Social că: „Înțelegerea noastră cu China este încheiată, sub rezerva aprobării finale cu Președintele Xi Jinping și cu mine. Toți magneții și toate pământurile rare, necesare, vor fi furnizate, în avans, de către China.

De asemenea, vom furniza Chinei ceea ce a fost convenit, inclusiv studenții chinezi care folosesc colegiile și universitățile noastre (ceea ce mi-a convenit întotdeauna). Noi primim un total de tarife de 55%, China primește 10%. Relația este excelentă! Vă mulțumim pentru atenția acordată acestei probleme!”