• La începutul acestei luni, Congresul SUA a votat cu o majoritate covârşitoare trimiterea unui ajutor militar de aproape 40 de miliarde de dolari către Ucraina.
  • Trump a respins apelurile pentru înăsprirea controalelor asupra armelor de foc, afirmând că americanilor decenţi ar trebui să li se permită arme de foc pentru a se apăra împotriva „răului”.
  • În schimb, el a propus o „revizuire de sus în jos” a siguranţei şcolare, cu puncte de intrare fortificate, inclusiv detectoare de metale şi cel puţin un poliţist înarmat în fiecare campus.

Dacă SUA pot trimite miliarde de dolari în Ucraina, „ar trebui să putem face tot ce este necesar pentru a ne menţine copiii în siguranţă acasă”, a declarat el la o conferinţă pro-arme.

Întâlnirea Asociaţiei Naţionale pentru Arme de Foc (NRA), cel mai mare grup de acest fel din SUA, are loc la Houston, la trei zile după un atac armat comis de un adolescent în Uvalde.

Am cheltuit trilioane de dolari în Irak şi Afganistan şi nu am primit nimic în schimb”, a continuat Trump în discursul de vineri, stârnind aplauze puternice. „Înainte de a construi naţiuni în restul lumii, ar trebui să construim şcoli sigure pentru proprii noştri copii în propria noastră naţiune”.

Recomandări

ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
EUROPA ÎNVINGE CRIZA ENERGETICĂ
PRĂBUȘIREA PODULUI DIN BALTIMORE
CILLIAN MURPHY A DEVENIT VEGAN
GOSLING ÎȘI FACE COMPANIE DE PRODUCȚIE

La începutul acestei luni, Congresul SUA a votat cu o majoritate covârşitoare trimiterea unui ajutor militar de aproape 40 de miliarde de dolari către Ucraina. În total, Congresul a aprobat aproximativ 54 de miliarde de dolari pentru Ucraina după invazia Rusiei din februarie.

Trump a respins apelurile pentru înăsprirea controalelor asupra armelor de foc, afirmând că americanilor decenţi ar trebui să li se permită arme de foc pentru a se apăra împotriva „răului”.

Democrații, acuzați de Trump că blochează măsurile de securitate

În schimb, el a propus o „revizuire de sus în jos” a siguranţei şcolare, cu puncte de intrare fortificate, inclusiv detectoare de metale şi cel puţin un poliţist înarmat în fiecare campus. El i-a acuzat pe democraţi că blochează astfel de măsuri de securitate.

Fostul preşedinte republican şi-a început discursul citind numele victimelor împuşcăturilor din Uvalde, fiecare dintre ele fiind marcată de un clopoţel.

Conferinţa anuală a NRA, care se laudă cu cinci milioane de membri, are loc la 450 km de Uvalde.

Înaintea evenimentului, mai mulţi vorbitori conservatori şi artişti au anunţat că se retrag – inclusiv guvernatorul Texasului, Greg Abbott, senatorul John Cornyn şi producătorul puştii folosite în atacul din Uvalde.