- Fostul comandant NATO consideră că doborârea celor trei drone arată o schimbare pozitivă de atitudine.
- El critică întârzierile în achiziția și operaționalizarea sistemelor moderne de apărare anti-dronă.
- Dorin Toma avertizează că procedurile greoaie și anchetele ulterioare pot încetini și descuraja intervențiile militarilor.
Generalul-maior în rezervă Dorin Toma, fost comandant al Diviziei Multinaționale Sud-Est a NATO, a comentat doborârea celor trei drone care au pătruns recent în spațiul aerian al României. Într-o analiză publicată pe Facebook, acesta a apreciat reacția mai hotărâtă a autorităților, dar a criticat lipsa unor soluții moderne și rapide pentru combaterea unor astfel de amenințări.
Dorin Toma a susținut că dronele care pătrund în spațiul aerian național trebuie neutralizate cât mai repede, atât pentru reducerea riscului de victime și pagube, cât și pentru a limita posibilitatea ca Rusia să obțină informații despre radarele, timpii de reacție și procedurile de apărare ale României.
Fostul comandant NATO a criticat și comunicarea instituțiilor statului, pe care a descris-o drept nesincronizată și ambiguă. În opinia sa, este necesar un centru integrat care să transmită informații unitare populației, fără ca mesajele să fie folosite în scopuri politice sau de imagine.
O altă problemă semnalată de Dorin Toma este costul ridicat al intervențiilor. Acesta a arătat că folosirea unor rachete de sute de mii de euro pentru distrugerea unor drone mult mai ieftine nu poate reprezenta o soluție sustenabilă pe termen lung.
El a criticat întârzierile programelor de înzestrare, menționând proiectul comun de producție de drone cu Ucraina, contractul pentru muniții de tip loitering și modernizarea sistemelor C-RAM. Potrivit fostului comandant, România are nevoie de echipamente care să răspundă amenințărilor actuale, nu doar de promisiuni privind livrări în următorii ani.
Dorin Toma a amintit că au fost semnate contracte pentru sistemele SKYNEX și SKYRANGER, pentru radare tactice produse de Thales și pentru drone de recunoaștere și supraveghere. El a precizat însă că multe dintre aceste echipamente sunt așteptate abia începând cu 2027 și nu rezolvă imediat problema apărării împotriva dronelor.
În ceea ce privește procedurile de intervenție, generalul în rezervă a explicat că piloții trebuie să identifice ținta, să raporteze situația și să aștepte aprobarea de angajare din partea Centrului de Operații Aeriene din România. Potrivit acestuia, procesul este conceput pentru protejarea populației, dar poate consuma timp important într-o situație de criză.
Dorin Toma a afirmat că Polonia utilizează reguli de angajare mai flexibile, prin care piloții și operatorii din teren pot lua mai rapid decizia de neutralizare a unei ținte identificate drept ostilă.
Fostul comandant a atras atenția și asupra presiunii juridice și birocratice suportate de militarii care execută astfel de misiuni. El a susținut că piloții și comandanții pot fi supuși unor audieri îndelungate după intervenții, în special atunci când sunt înregistrate pagube materiale sau victime.
Dorin Toma a apreciat schimbarea de atitudine demonstrată prin doborârea dronelor, dar a cerut accelerarea achizițiilor, simplificarea procedurilor și dezvoltarea unor capacități moderne și eficiente din punct de vedere al costurilor.
Analiza inegrală a lui Dorin Toma, fost comandant al Diviziei Multinaționale Sud-Est a NATO, pe platforma Facebook:
În ultimele zile, doborârea celor trei drone care au pătruns în spațiul aerian al României a fost cel mai fierbinte subiect de pe agenda publică. Este foarte bine că, în cele din urmă, a fost demonstrată o atitudine mai hotărâtă. Am văzut că se poate, ceea ce sugerează că până acum nu a existat voință politică sau că teama de eventualele „consecințe” politice și diplomatice (frica de a nu ostiliza Rusia) a fost mai puternică decât nevoia în sine de a proteja spațiul aerian al României și cetățenii săi.
Nu trebuie neglijat faptul că, permițând acestor drone să zboare zeci de minute în spațiul aerian național – cel puțin în primul caz –, probabil i-am oferit Rusiei o oportunitate excelentă de a culege informații esențiale despre propriul nostru dispozitiv de apărare antiaeriană (locații, frecvențe ale radarelor, timpi de reacție, proceduri de operare etc.). Se pare că am înțeles, în sfârșit, că este esențial să le doborâm cât mai repede, reducând astfel semnificativ și riscul de apariție a pagubelor sau a victimelor colaterale.
Comunicarea strategică este, în continuare, deficitară și ambiguă. Deși de această dată a fost cel puțin mai promptă, ea rămâne nesincronizată. Acest lucru demonstrează că nu există un centru integrat care să ofere aceleași informații pertinente și să creeze mesajele, în primul rând pentru populație, și nu pentru ca politicienii să marcheze puncte la capitolul imagine publică.
Dar ce m-a deranjat cel mai mult în discursul public a fost invocarea „grelei moșteniri”. S-a insistat pe lipsa cronică de capabilități militare adecvate unei astfel de misiuni și s-a promis că, într-un an sau doi, armata română va avea tot ce îi trebuie. Însă a distruge în fiecare zi câte o dronă de câteva mii sau zeci de mii de euro cu rachete de sute de mii de euro nu este cea mai fezabilă soluție. Până la urmă, nu costă nimic să promiți, nici măcar electoral. Oricum, peste un an, cel mai probabil niciunul dintre acești responsabili cu securitatea și apărarea națională nu va mai fi în funcție.
Pe de altă parte, pentru toate aceste echipamente care se promite că vor intra în dotarea armatei în viitor, există riscul ca unele dintre capabilități să necesite deja modernizări chiar la momentul livrării. Nu se înțelege că avem nevoie de soluții acum la problemele de azi, încercând în același timp să anticipăm și să identificăm soluții tehnice pentru provocările de mâine.
Totuși, s-a întâmplat ceva în ultimul an, de când acești responsabili promit bugete, investiții, programe și eficiență? Deși prin programul SAFE proiectele de achiziție în domeniul dronelor aveau o valoare redusă, tocmai semnarea unor astfel de contracte tergiversează. Proiectul comun de producție de drone cu Ucraina se tot negociază de cel puțin doi ani de zile. Contractul pentru muniția de tip loitering cu o companie poloneză nu a fost nici acum semnat.
S-au semnat, totuși, contracte pentru drone tactice destinate misiunilor de recunoaștere și supraveghere (care nu ajută dacă vorbim de apărarea anti-dronă), pentru sistemele SKYNEX și SKYRANGER produse de Rheinmetall și pentru radare tactice optimizate special pentru a detecta ținte de profil redus cu compania Thales. Toate acestea sunt echipamente care vor fi livrate, să sperăm, începând cu anul 2027.
În ceea ce privește modernizarea acelor echipamente C-RAM (care pot fi eficiente împotriva dronelor de tip Shahed), despre care vorbeam și eu în urmă cu ceva timp, nici astăzi primele două sisteme nu au fost livrate și operaționalizate. Se pare că, pentru autorități, timpul nu are nicio valoare…
Cu mare greutate a fost operaționalizat acel sistem anti-dronă american MEROPS, însă este prea puțin. Deși tehnologia anti-dronă este accesibilă și testată real în luptă, noi continuăm să vorbim despre mitraliere și tunuri antiaeriene din Al Doilea Război Mondial.
Dacă ne referim la aspectele procedurale, pentru a executa misiuni în spațiul aerian al României, aviația NATO participantă la operația Eastern Sentry (poliție aeriană) și aeronavele aviației române se află sub coordonarea Centrului de Operații Aeriene NATO de la Torrejon. Însă ordinul final (permisiunea legală de a lansa racheta și de a distruge efectiv ținta aeriană) este validat și aprobat de Centrul de Operații Aeriene din România. Această procedură cere ca piloții să confirme vizual ținta, să raporteze lipsa de control (dacă este o dronă rătăcită sau un atac) și să aștepte confirmarea de angajare de la Centrul de Operații Aeriene. Această validare, care consumă timp, este menită să asigure că drona se află strict deasupra unei zone nelocuite.
Din informațiile publice disponibile, Polonia, în schimb, pare să aplice reguli de angajare mai flexibile. Centrul de Operații Aeriene Polonez a delegat permanent comandanților și operatorilor din teren (polonezi sau NATO) autoritatea de angajare. Dacă drona îndeplinește criteriile de identificare ca platformă ostilă, decizia se ia instantaneu de către pilot sau operator.
Din perspectivă legală, prin legea votată recent și prin prevederile Codului Penal, protecția juridică a pilotului sau a comandantului care ia decizia în centrul de operații aeriene a crescut. Totuși, acești militari vor fi chemați la parchetul militar pentru a da tot felul de declarații și pentru a răspunde la întrebările stupide ale procurorilor militari care au o expertiză operațională redusă (o spun din proprie experiență). Pentru un pilot care tocmai a executat o misiune, faptul că trebuie să dea declarații scrise ore în șir în fața unui procuror și să își justifice fiecare secundă din cockpit este extrem de frustrant și demotivant.
Ce s-ar fi întâmplat dacă, în urma acțiunii, s-ar fi produs un eveniment nefericit care să ducă la pagube materiale sau victime umane? Teoretic, legea oferă protecție, dar în realitate, presiunea psihologică și hărțuirea birocratică prin anchete sunt deosebit de dure pentru militari. Atunci când un civil este rănit sau își pierde bunurile, procurorii militari sunt obligați prin lege să deschidă un dosar penal. Ceea ce înseamnă luni sau ani de audieri și expertize, de regulă pe cont propriu, deși, în teorie, Ministerul Apărării are responsabilitatea de a acorda asistență juridică personalului militar.
