- Prioritatea UE față de UK ar fi mobilitatea tinerilor și reîntoarcerea UK în programul universitar Erasmus.
- Starmer nu a discutat deloc despre solicitările UE, ceea ce naște îndoieli privind intențiile premierului britanic.
- Von der Leyen este ocupată cu desemnarea comisarilor europeni, ceea ce va întârzia negocierile cu Starmer.
În urmă cu două luni, Keir Starmer prelua funcția de prim-ministru al Marii Britanii și anunța că dorește o nouă politică față de Uniunea Europeană. Liderii europeni au interpretat aceste declarații ca pe apropiere, poate chiar relaxare a politicii de Brexit. Însă, de atunci, Starmer nu a făcut nimic.
Potrivit unor surse citate de Politico, în ciuda retoricii pozitive, UE începe să se îndoiască de dorința reală a premierului britanic de a repara ruptura provocată de Brexit. Refuzul rapid al lui Starmer de a prioritiza inițiative precum un program de mobilitate pentru tineri sau reînscrierea în programul de schimb Erasmus a dezamăgit capitalele europene și a redus optimismul inițial privind noul guvern britanic.
„Abordarea generală a Marii Britanii a fost relativ pozitivă, dar problema este că începe să pară o fațadă”, a spus un oficial de rang înalt al UE. „Când vine vorba de inițiative specifice — fie că este vorba de mobilitatea tinerilor sau de Erasmus — răspunsul este întotdeauna «nu».”
Diplomații europeni subliniază că refuzul Marii Britanii de a se alătura programului Erasmus a fost perceput negativ la Bruxelles, fiind văzut ca o oportunitate ratată pentru un guvern britanic pro-european. „Retorica constructivă este frumoasă, dar cât timp poziția Regatului Unit rămâne neschimbată, nu văd cum ar putea evolua status quo-ul,” a declarat un diplomat european.