Cum au fost distribuite dozele de vaccin anti-COVID Moderna în România. La Iași au ajuns cele mai multe doze

De astăzi, românii se pot vaccina și cu serul produs de Moderna. Până acum în România au ajuns două tranșe de vaccin.

Inițial, coordonatorii campaniei de vaccinare au anunțat că serul produs de Moderna va fi administrat începând cu 1 februarie. 

Cele 21.600 doze de vaccin Moderna, care au ajuns sâmbătă în România, au fost deja redistribuite în centrele regionale şi de vaccinare.

Serul Moderna a ajuns în Iași

La Iași au fost alocate 5.210 doze. Dozele de vaccin ajunse la Centrul de Depozitare de la Iași, vor fi împărțite către Suceava, Botoșani, Neamț, Vaslui și Iași. Totul depinde de numărul de solicitări pe care DSP-urile din fiecare dintre aceste județe le va face către centrul regional de depozitare de la Iași.

Cât se vaccinează în Iași

Până în acest moment au fost deschise 17 centre de vaccinare, cu 19 fluxuri, iar de pe 8 februarie urmează să se mai deschidă încă opt centre de vaccinare.

Zilnic, la Iași, se fac aproximativ 2.000 de doze de vaccin, iar până pe 2 februarie, fuseseră vaccinate aproximativ 40.000 de persoane.

Craiova a primit vaccinul de la Moderna

În Craiova, deja au fost distribuite cele 4.200 de doze de vaccin de la Moderna, care ieri au ajuns în depozitul Spitalului Militar Craiova.

Cele mai multe dintre acestea au ajuns în județul Dolj, 1.600 de doze, județul Gorj a primit 600 de doze, județul Mehedinți 540 de doze Vâlcea 770 de doze, și în Olt 630 de doze.

Din cele 1.600 de doze alocate județului Dolj, aproximativ 1.400 au fost distribuite celor două centre de vaccinare din Craiova, iar diferfența de aproximativ 200 de doze, au ajuns la cele două centre de vaccinare Călărași și orașul Calafat.

În Dolj sunt vaccinați zilnic, aproximativ 720 de oameni. Acum, după primirea vaccinului de la Moderna, prioritate vor avea persoanele peste 65 de ani, programate în platformă, fiind și singurele care primesc serul Moderna, deocamdată.

Tot în decursul zilei de astăzi, în Craiova, vor fi vaccinate și 20 de persoane care fac dializă în centrul din oraș.

Vaccinul de la Moderna a ajuns în Constanța

La Condtanța au ajuns 4.360 de doze de vaccin Moderna. În județul Constanța sunt cinci centre de vaccinare, doar unul singur este în orașul Constanța, celelate patru sunt în Mangalia, Medgidia, Hârșova și Cernavodă.

La centrul Spitalului Modular din Municipiu se vaccinează zilnic 480 de oameni. Până în prezent, în tot județul Constanța s-au vaccinat 30.218 persoane.

Cum au fost distribuite dozele de vaccin Pfizer BioNTech

Exit mobile version