Dr. Radu Ciornei: „Cred că tragedia de la Piatra Neamț era una anunțată”

Dr. Radu Ciornei, doctor în Imunologie, Microbiologie și Genetică Moleculară, dar și candidat USR-PLUS Suceava la Camera Deputaților, a explicat că cercetarea din lumea medicală, pe tema COVID-19, este abia la început: „Deocamdată îi râcâim suprafața”.

Dr. Radu Ciornei, despre valurile pandemiei: „În momentul de față, specialiștii nu pot da un diagnostic dacă vine al patrulea, al cincilea sau al treilea val. Cred că trebuie să trecem toți de valul acesta al doilea care cu siguranța va dura pe tot timpul iernii, pentru că este un virus care ne-a schimbat tuturor viețile. Unul cu transmitere aeriană”.

Dr. Radu Ciornei, despre noutățile din lumea medicală: „Noutăți există în fiecare zi. Cercetăm, ne uitam după soluții și în primul rând trebuie să înțeleagă oamenii că, deocamdată îi râcâim suprafața. Nu cunoaștem ce face copiilor, ce face femeilor gravide. Se descoperă zi de zi noi modalități de intrare ale virusului. Până acum era întrebarea de ce ne pierdem gustul și mirosul?”

Dr. Radu Ciornei: „Vom supraviețui prin masurile colective, prin măsurile de siguranță

Dr. Radu Ciornei afirmă că măsurile de siguranță ne ajută să supraviețuim. Ciornei spune că atunci când în România apare o regulă, unii dintre români „își fac un titlu de glorie să nu o respecte”.

Dr. Radu Ciornei: „În primul rând, vom supraviețui prin masurile colective, prin măsurile de siguranță, prin purtarea măștii și prin păstrarea distanței sociale (…) De ce nu mai respectă oamenii regulile? Există acea saturație psihică. Și, în plus, știti foarte bine că în România când apare o regulă unii își fac un titlu de glorie să nu respecte”.

Dr. Radu Ciornei, despre funcționarea școlilor în pandemie: „Da, școlile se găsesc pe lista de infectare. Școlile, după părerea mea, sunt locuri în care se poate ordona punerea măștii corect. În clase se poate respecta lucrul acesta, în birouri, in cancelarii”.

Dr. Radu Ciornei: „Vă recomand pentru ca maștile să nu devină bombe bacteriologice să purtați la voi o pungă în care să le țineți

Dr. Radu Ciornei, despre folosirea corectă a măștii: „Măștile sunt de mai multe feluri. Ideal este să avem o mască cu un filtru cât mai fin ca să rețină cat mai mulți dintre acești aerosoli. Văd tot timpul oamenii scoțând masca din buzunar, din poșetă, din tot felul de locuri și poate deveni infectantă. Măștile de unică folosință, după ce le-am purtat 2-3 ore ar trebui aruncate, cele mai de fashion – pentru că efectul lor nu se compară cu al celor medicale – le putem spăla și calca. Vă recomand pentru ca maștile să nu devină bombe bacteriologice să purtați la voi o pungă în care să le țineți”.

Dr. Radu Ciornei, despre gradul de eroare al testului PCR: „Este foarte sensibil și poate detecta cantități foarte, foarte mici de virus. Nu știm dacă testul detectează cantități de virus activ, infectant sau particule virale inactive.”

Dr. Radu Ciornei, despre vaccinare: „Sper ca oamenii să se vaccineze. Procentele pe care le-am auzit sunt, nu descurajante, dar departe de ceea ce mi-aș dori. Trebuie vaccinați cu precădere categoriile expuse la virus. Dar românii, cred că da, se vor vaccina în număr mare, dar nu destul de mare încât să atingem acea imunitare de turmă”.

Dr. Radu Ciornei: „Cred că tragedia de la Piatra Neamț era o tragedie anunțată”

Dr. Radu Ciornei, despre tragedia de la Spitalul Piatra Neamț: „Cred că tragedia de la Piatra Neamț era o tragedie anunțată. (…) Eu cred că trebuie să scăpăm de incompetența, dublată de inconștiență și de faptul ca managerii de spital sunt numiți politic”.

Dr. Radu Ciornei, despre „O Românie fără hoție” și planurile USR-PLUS

Dr. Radu Ciornei: „O Românie fără hoție este un plan care se întâmplă pe mai multe niveluri. Vom promova competența. În planul USR-PLUS, inspectoratele școlare sunt niște instituții staliniste. Vom face angajări pe bune, în care amantele, rudele să nu mai fie angajate. Politica este plină de oameni care înainte de a intra in politică aveau studii complementare pe care apoi le completează cu masterate și doctorate. Apoi, promovarea oamenilor competenți, înlăturarea tuturor politrucilor, calibrarea aparatului de stat. Incompetenții sunt lipiți de scaune”.

Dr. Radu Ciornei, despre planurile USR-PLUS: „Nu există un Institut, ar fi trebuit să avem un Institut care să se ocupe de antrenarea persoanelor pentru testarea PCR. (…) Nu avem oameni instruiți, nu avem medici. Trebuia să mărim capacitatea ATI și nu am făcut. Noi nu avem medici. În aceste 6-8 luni, medicii din alte specialități puteau să participe la curs de 3-6 luni de ATI, pentru a face o capacitate de suplimentare, medici care puteau interveni dacă era o situație de colaps”.

Dr. Radu Ciornei: „Eu am făcut un apel acum câteva zile și am propus ca de Crăciun să cumpăram cadouri pentru prieteni, pentru cei apropiați de la micii meșteșugari care sunt într-o situație extrem de delicată”.

Dr. Radu Ciornei: „Da, vreau sa inființăm acest Institut de pregătire al oamenilor care vor lucra în testare. Este impardonabil să avem tot 30.000 de teste pe zi. Așa cum am menționat și înainte, nu trebuie să existe niciun spital municipal fără un laborator de testare”.

Dr. Radu Ciornei, despre proiectele sale: „Noi avem proiectele noastre clasice, eu am câteva proiecte medicale care țin de diagnosticarea diabetului. Proiectul meu de suflet ar fi retragerea imunității parlamentare. Toți suntem egali în fața legii și nu văd de ce un parlamentar să nu răspundă în fața legii”.

Radu Ciornei: „Vreau să le reamintesc tuturor, că și deputații și consilierii și senatorii, suntem niste slujbași ai oamenilor și cred ca asta mă deosebește de cei care sunt acum în funcție”.

Exit mobile version