- Vaccinul pe care nu îl vor medicii ar putea ajunge la cei care riscă să își piardă viața dacă sunt infectați
- 7% din cazurile de Covid-19 în România, în căminele de bătrăni
- 84,5% din cei uciși de virus aveau peste 60 de ani
- Dr. Valeriu Gheorghiţă: Din 4 ianuarie vor fi vaccinaţi 20.000 de oameni zilnic
- Până azi au fost vaccinate peste 13.000 de persoane, în 47 de centre
- Administrarea vaccinului se va face 6 zile din 7, duminică e liber
- Marea Britanie va permite combinarea vaccinurilor Covid-19 în cazuri excepţionale
După ce au recunoscut că merge greu campania de vaccinare, organizatorii încep să se gândească să folosească vaccinul pe care nu îl vor medicii pentru cei care riscă să își piardă viața dacă sunt infectați.
Valeriu Gheorghiță promite că lucrurile se vor mișca mult mai repede, că vor fi vaccinați 20.000 de oameni pe zi, mai mult decât s-a vaccinat într-o săptămână.
E important să se întâmple asta rapid pentru că 7% dintre cei care au murit infectați cu noul coronavirus erau în căminele de bătrăni.
De ce trebuie să protejăm urgent bătrânii? E simplu: 84,5% dintre cei care au murit de Covid-19 aveau peste 60 de ani.
„Vom reuşi să acoperim într-un timp relativ scurt, cel puţin până la jumătatea lunii ianuarie, mare parte din personalul medico-social, (…) din a doua jumătate a lunii ianuarie, începem vaccinarea pentru etapa a doua, începând cu vaccinarea persoanelor din căminele rezidenţiale, din centre medico-sociale”, a spus Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare.
Colonelul Gheorghiţă promite că luni vor fi vaccinaţi 20.000 de oameni, în 300 de centre. Până astăzi au fost vaccinate puţin peste 13.000 de persoane, în 47 de centre.
Dacă totul merge conform planului, din a doua jumătate a lunii ianuarie ar urma să înceapă faza a doua. Vaccinul va fi administrat 6 zile din 7. Duminica va fi liber. Chiar și acolo unde medicii ar vrea să lucreze.
Cristina Bredicean, coordonator vaccinare Spitalul Militar Timișoara: „Am vaccinat și în data de 1 ianuarie și în 2. În data de 3 nu lucrăm, datorită procedurii de înregistrare în Registrul Național de Vaccinare, unde se lucrează 6 zile pe săptămână.”
Vaccinăm puţin, ţinem dozele la congelator şi nici platforma de programare nu prea merge. O farmacistă din Timişoara a fost refuzată de două centre de vaccinare. Iniţial, a fost programată la Spitalul de Copii din Timişoara.
Anda Maria Vija, farmacist: „A doua zi, am primit un mesaj, de la un reprezentant al spitalului, spunându-mi că, din păcate, pe data de 1 ianuarie, nu sunt disponibile nici doze, nici personal disponibil pentru vaccinare.”
La reprogramare, Anda fost alocată la un alt spital, Spitalul din Jimbolia, care a anunţat-o că nu are doze
Anda Maria Vija, farmacist: „Momentan, programarea mea nu ştiu exact unde va fi. Dacă în continuare eu apar la Jimbolia, dacă figurez cum îmi apare mie pe cont, la spitalul din Timişoara. Aşa că, pe data de 4 ianuarie eu mă voi duce, conform programării validate, la Spitalul ales de mine.”
Una peste alta, azi a fost alertă la Spitalul Matei Bals. Acolo există o suspiciune că noua tulpină care a apărut în Marea Britanie ar fi ajuns și în România. Nu e o certitudine. Acest lucru se va lămuri în zilele următoare, după teste specifice.