Drona realizatorului Charlie Ottley a fost găsită

Drona realizatorului Charlie Ottley a fost găsită de un bărbat în Parcul Civic din Timişoara şi predată poliţiştilor, care o vor înmâna deţinătorului, a anunţat, marţi, Poliţia Timiş.

Potrivit Poliţiei Timiş, după ce au fost depistaţi cei trei bănuiţi de comiterea furtului din Parcul Civic, poliţiştii Secţiei 1 Timişoara au continuat investigaţiile, iar, la scurt timp a fost identificat şi bărbatul care a găsit drona.

Aceasta fusese abandonată de cei trei copii pe strada I.C. Brătianu din Timişoara.

Bărbatul care a găsit echipamentul a predat drona poliţiştilor în cursul zilei de marţi. Drona urmează să fie înmânată aparţinătorului, respectiv realizatorului Charlie Ottley.

Luni, la prânz, poliţiştii Secţiei 1 Timişoara au fost sesizaţi că în Parcul Civic din Timişoara unui bărbat i-a fost sustrasă o geantă care conţinea o dronă.

Victima era realizatorul de documentare Charlie Ottley, căruia i s-au furat echipamente, printre care o dronă şi mai multe accesorii fotografice.

Charlie Ottley, realizatorul documentarelor „Wild Carpathia” şi „Flavors of Romania”, era la Timişoara pentru a filma un clip de promovare a judeţului.

După câteva ore, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei municipiului Timişoara au reuşit identificarea şi depistarea, în zona Pieţei 700, a trei copii, respectiv doi băieţi şi o fată, cu vârste cuprinse între 10 şi 14 ani, care ar fi bănuiţi de acest furt.

Exit mobile version