• Preşedinţia cehă a Consiliului UE vrea o decizie privind admiterea României în Schengen în decembrie.
  • La rândul său, vicepreşedintele Comisiei Europene, Margaritis Schinas, a evidenţiat, în dezbaterea organizată la Parlamentul European, importanţa pe care Spaţiul Schengen o are pentru Uniunea Europeană.
  • „În ultimii 35 de ani, am construit o întreagă arhitectură Schengen, pentru a proteja mai bine acest spaţiu fără frontiere, fără controale. Şi trebuie să continuăm să construim şi să îmbunătăţim arhitectura Schengen”, a declarat Margaritis Schinas.

Preşedinţia cehă a Consiliului Uniunii Europene speră să obţină o decizie în unanimitate în favoarea admiterii României şi Bulgariei în Spaţiul comunitar de liberă circulaţie Schengen în luna decembrie, iar iniţiativa este susţinută de Comisia Europeană.

,,Preşedinţia cehă a Consiliului UE consideră că procedura în curs de completare a extinderii Spaţiului Schengen este un element central care lipseşte. Bulgaria şi România au îndeplinit condiţiile necesare astfel încât Consiliul UE să poată discuta ridicarea controalelor la frontierele interne. În acest context, Preşedinţia cehă a Consiliului UE este angajată să obţină progrese astfel încât să permită Bulgariei şi României să devină membre cu drepturi depline ale Spaţiului Schengen.

Mai concret, Preşedinţia cehă a Consiliului lucrează în sensul obţinerii deciziilor necesare ale Consiliului prin unanimitate la reuniunea din decembrie. În acest sens, discutăm cu statele membre pentru a pregăti terenul pentru o discuţie substanţială asupra ridicării controalelor la frontierele interne cu Bulgaria şi România. În eforturile noastre de a asigura susţinerea în unanimitate în Consiliu, Preşedinţia a facilitat vizitele experţilor în Bulgaria şi România săptămâna viitoare, în coordonare cu reprezentanţii Comisiei Europene” , a declarat în Parlamentul European, conform agenţiei MEDIAFAX, Mikuláš Bek, ministrul Afacerilor Europene din Cehia, ţară care exercită Preşedinţia semestrială a Consiliului UE.

Recomandări

ZIUA VETERANILOR
TOM HOMAN REVINE
FRICA ÎNGRAȘĂ CONTURILE
QATARUL SE RETRAGE
SCHOLZ E PREGĂTIIT DE VOT
AMENDĂ PE DORINȚĂ

România ar avea sprijin și de la CE pentru admiterea în Spațiul Schengen

La rândul său, vicepreşedintele Comisiei Europene, Margaritis Schinas, a evidenţiat, în dezbaterea organizată la Parlamentul European, importanţa pe care Spaţiul Schengen o are pentru Uniunea Europeană şi a pledat pentru admiterea României şi Bulgariei în zona comunitară de liberă circulaţie.

„În ultimii 35 de ani, am construit o întreagă arhitectură Schengen, pentru a proteja mai bine acest spaţiu fără frontiere, fără controale. Şi trebuie să continuăm să construim şi să îmbunătăţim arhitectura Schengen, pentru că niciun sistem nu poate rezista testului timpului fără o înnoire”, a declarat Margaritis Schinas, cerând consolidarea structurilor interne şi a reglementărilor.

„Spaţiul Schengen s-a extins de-a lungul timpului, iar integrarea s-a aprofundat. Este momentul să se extindă în continuare. Începând din 2011, Comisia a pledat în mod activ pentru completarea extinderii Schengen, pentru a le permite statelor UE care nu sunt încă membre depline să se alăture. Iar acest lucru va intensifica nu doar securitatea noastră, ci va şi extinde coeziunea. În ultimele luni, am făcut progrese imense printr-o serie de paşi politici importanţi. În decembrie 2021, Consiliul UE a recunoscut că statul Croaţia îndeplineşte toate criteriile pentru a deveni membru Schengen. Iar Parlamentul European trebuie să îşi dea acum avizul. Multe progrese au fost înregistrate şi în privinţa admiterii României şi Bulgariei.

Ambele state aşteaptă decizia Consiliului de peste 11 ani. Iar Comisia a confirmat că îndeplinesc în totalitate condiţiile necesare pentru integrare. Între timp, ambele ţări continuă să acţioneze pentru aplicarea în totalitate a normelor Schengen şi să contrinuie la securitatea noastră comună la frontierele externe ale UE. Şi aş vrea să evidenţiez modul în care partenerii noştri din România şi Bulgaria au gestionat afluxul mare de refugiaţi din Ucraina. Atitudinea lor a fost exemplară şi ne-au făcut pe toţi mândri”, a precizat Margaritis Schinas.

„Prin urmare, este o veste excelentă că Preşedinţia cehă a Consiliului UE tratează cu prioritate extinderea Schengen. Bulgaria şi România menţin angajamentul total de a continua aplicarea corectă a reglementărilor Schengen şi de a contribui la funcţionarea corespunzătoare a întregului spaţiu. (…) Noile evaluări cerute voluntar de România şi Bulgaria prin misiunile experţilor vor avea loc luna aceasta. Este un gest foarte important de transparenţă pe care îl salut.

Nu este vorba de reevaluarea Bulgariei şi României, ci mai degrabă este vorba de a le permite statelor membre să primească cele mai noi date şi reasigurări că normele Schengen sunt aplicate în continuare deplin. (…) Vreau să concluzionez reiterând susţinerea totală din partea Comisiei Europene pentru admiterea Bulgariei şi României în Schengen. Acest lucru poate doar să consolideze rezilienţa noastră colectivă şi să aprofundeze coeziunea. Avem acum o oportunitate reală în decembrie de a lua, în sfârşit această decizie istorică, de a le permite cetăţenilor din România, Bulgaria şi Croaţia să beneficieze total de succesul nostru valoros Schengen, pentru a fi împreună mai puternici şi mai în siguranţă”, a subliniat Margaritis Schinas.