Elicopterul care îl transporta pe generalul Bipin Rawat s-a prăbușit

elicopter-prăbușire

UPDATE: Șeful Statului Major al Apărării, generalul Bipin Rawat, soția sa și alte 11 persoane au murit după ce elicopterul Mi-17V5 s-a prăbușit miercuri dimineață pe dealurile din apropierea orașului Coonoor.

Astăzi, un elicopter Mi-17V5, în care era şeful Statului Major al Apărării din India, generalul, Bipin Rawat, s-a prăbuşit în regiunea Tamil Nadu. În elicopter mai erau soţia şefului Apărării și alţi generali. Operaţiunile de salvare sunt în curs, iar mai multe persoane au fost duse la spital.

Potrivit Al Jazeera, postul public de televiziune indian Prasar Bharati a anunțat că trei persoane rănite au fost transportate la spital. Agenția de știri Press Trust of India a declarat că elicopterul Mi-17V5 se îndrepta de la o bază aeriană către colegiul serviciilor de apărare ale armatei când s-a prăbușit în apropiere de Coonoor, în Tamil Nadu.

Videoclipurile difuzate de canalele de știri indiene au arătat elicopterul în flăcări în timp ce locuitorii locali încercau să îl stingă într-o zonă împădurită densă din apropierea colegiului. Nu sunt informaţii oficiale despre starea generalului Rawat.

Exit mobile version