• Tații elvețieni vor putea beneficia de 10 zile de concediu în termen de șase luni de la nașterea unui copil, având dreptul la 80% din salariu.
  • Legiferarea concediului de paternitate a fost susținută de trei cincimi dintre alegători.
  • Această măsură este văzută ca un pas înainte în corectarea inegalităților dintre genuri în legislația elvețiană.

După înlăturarea unei puternice opoziții din partea conservatorilor, alegătorii elvețieni au convenit duminică asupra adoptării unei legi pentru concediul de paternitate, Elveția fiind ultima țară din Europa Occidentală care a luat o astfel de măsură în sprijinul familiilor, relatează New York Times.

Taților elvețieni le era permis să aibă o zi liberă la nașterea unui copil, dar noua reglementare le va acorda 10 zile de concediu plătit.

Legea concediului de paternitate a fost aprobată de Parlament anul trecut, dar un grup de politicieni conservatori a strâns peste 50.000 de semnături pentru o petiție care se opunea acestei măsuri. 

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

În sistemul elvețian al democrației directe acest lucru a condus la un referendum pe această temă.

Totodată, alegătorii au respins și un referendum care ar fi restricționat libertatea de circulație a cetățenilor Uniunii Europene în țară, o inițiativă promovată de un partid de dreapta.

Elveția, mereu în urmă la capitolul egalitate de gen

În ciuda faptului că este una dintre națiunile cele mai bogate din lume în ceea ce privește venitul pe cap de locuitor, Elveția a rămas de multe ori în urmă în ceea ce privește egalitatea de gen.

Femeile din Elveția au dobândit dreptul de a vota abia în 1971, iar abia după 1988 soțiile au putut lucra în afara casei fără să le ceară permisiunea soților lor.

Pentru susținătorii acestei măsuri, rezultatul este văzut ca un pas înainte în corectarea inegalităților dintre sexe.

Legiferarea concediului de paternitate a fost susținută de trei cincimi dintre alegători, sprijinul cel mai puternic venind din regiunile vorbitoare de limbă franceză și italiană.

Legea se va aplica de la 1 ianuarie: 10 zile de concediu, în termen de 6 luni de la nașterea copilului și drept la 80% din salariu

Conform legii care se așteaptă să se aplice începând cu 1 ianuarie, tații biologici vor putea lua cele 10 zile de concediu în termen de șase luni de la nașterea unui copil.

Aceștia vor avea dreptul să primească 80% din salariu, cu un plafon zilnic de 196 de franci elvețieni sau aproximativ 210 dolari, dar companiile pot alege să prelungească durata concediului sau să mărească procentul din salariul plătit.

Măsura adoptată de Elveția, modestă în comparație cu legile altor țări

Măsura adoptată acum în Elveția este una modestă în comparație cu legile altor țări europene. Uniunea Europeană, din care Elveția nu face parte, a adoptat anul trecut o directivă care impunea statelor membre să își extindă concediul parental la patru luni, dintre care jumătate pot fi transferate de la un părinte la altul. Țările urmează să adopte directiva ca lege până în 2022.

Patricia Purtschert, profesor de studii de gen la Universitatea din Berna, a declarat că este demn de menționat și ceea ce legea elvețiană a omis. Concediul parental nu se aplică părinților adoptivi sau părinților de același sex, a spus ea. 

Într-un alt vot important, de duminică, care ar fi putut avea repercusiuni importante asupra relațiilor economice și comerciale dintre Elveția și Uniunea Europeană, alegătorii elvețieni au respins un referendum care ar fi blocat libera circulație a cetățenilor Uniunii Europene în Elveția.