Emmanuel Macron face celulă de criză pentru proteste: „Nimic nu justifică violența”

Macron a făcut o declarație cu privire la revoltele care au adus Franța în impas. Președintele francez, Emmanuel Macron, a vorbit în cadrul unui briefing de presă, după o reuniune de criză cu miniștrii, în urma revoltelor din întreaga țară.

Emmanuel Macron a condamnat „o situație inacceptabilă”. „Nimic nu justifică violența”, spune el.„Există o instrumentalizare inacceptabilă a morții unui adolescent, pe care o deplângem cu toții, când perioada ar trebui să fie una de meditație și respect”, adaugă el.

Macron condamnă cu „cea mai mare fermitate” violențele recente. Liderul francez a mai precizat că situația actuală este „inacceptabilă și de neiertat”. Acesta nu a anunțat instituirea stării de urgență, dar a prezentat o serie de măsuri pentru a încerca să oprească violențele recente.

Emmanuel Macron face apel „la simțul responsabilității taților și mamelor”, adăugând că „o treime dintre cei arestați aseară sunt tineri, uneori foarte tineri”.

„Este responsabilitatea părinților să-i țină acasă”, insistă el. „Este important pentru liniștea tuturor ca responsabilitatea părintească să poată fi exercitată pe deplin (…). Republica nu este destinată înlocuirii (părinților și mamelor de familie)”, conchide șeful ‘Statului.

Exit mobile version