• Președintele francez le vorbește tinerilor despre patriotism și idealism.
  • Macron trebuie să jongleze cu pretendenții la succesiunea sa.
  • Câteva dosare explozive îl așteaptă la întoarcerea sa la Elysée.

Emmanuel Macron a ieșit din câteva săptămâni de tăcere impuse de vacanta „studioasă” pe care o petrece în sudul Franței pentru a marca, așa cum o face în fiecare an, întoarcerea la muncă. Discursul pronunțat aseară a fost mai ales un mesaj adresat tinerilor care au dat foc țării în urmă cu câteva săptămâni. Câteva dosare explozive îl așteaptă la întoarcerea sa la Elysée.

Evenimentul care a prilejuit acest discurs este, ca în fiecare an, celebrarea eliberării sudului Frantei în 1944 și de fiecare dată, șeful statului se concentrează pe un mesaj. Anul trecut a fost războiul din Ucraina și sacrificiile la care francezii trebuie să consimtă. Anul acesta s-a adresat tinerilor, făcând o paralelă cu sacrificiile din al doilea război mondial. „Există în tinerii noștri un apetit pentru libertate, un idealism care se caută uneori și la care trebuie să răspundem. Altfel această nobilă aspirație se întoarce împotriva ei înșiși și subminează fundamentele acestui neam al libertății, egalității și fraternității”, a spus el. Este un fel de mână întinsă peste această falie enormă care s-a adâncit intre tinerii din periferii și restul societății.

Recomandări

DATORIA PUBLICĂ A ROMÂNIEI CREȘTE
ROMÂNI EVACUAȚI DIN GAZA
MACRON A IEȘIT LA ATAC
CÂTE LOCUINȚE DEȚINE TAYLOR SWIFT?
RECONSTRUCȚIA FACIALĂ A UNEI FEMEI DE 75.000 DE ANI
CEI MAI BOGAȚI OAMENI DIN SUA

Înainte să plece în vacanță, Macron a vorbit despre o inițiativă politică majoră, scrie Le Parisien. Dar indiferent care va fi aceasta, ea se lovește de lipsa acestei majorități. Va trebui să treacă bugetul, să găsească alianțe pentru legea imigrației care a fost amânată tocmai din cauză că este explozivă, la fel și tranziția ecologică, să evite sau să supraviețuiască unor moțiuni de cenzură, dar mai ales să gestioneze ambițiile politice privind succesiunea sa. Gerald Darmanin, ministrul de Interne și fostul prim ministru Edourad Philippe sunt deja pe linia de start pentru viitoarele alegeri prezidențiale.

Citește și