• Olanda intră de astăzi într-un lockdown sever pentru cinci săptămâni
  • Olandezii sunt îndemnați să stea în case și să evite contactul cu alți oameni
  • Francezii pot ieși de astăzi din casă fără declarație
  • Franța rămâne în lockdown național, dar astăzi se relaxează puțin restricțiile
  • Londra devine de mâine „zonă roșie”, adică va avea cel mai dur nivel de restricții

Olanda

Olanda intră de azi într-un lockdown național sever pentru următoarele cinci săptămâni. Magazinele ne-esențiale, muzeele, teatrele și saloanele de coafură se închid complet. Excepție fac magazinele alimentare, farmaciile și benzinăriile. Școlile și universitățile trec la cursuri exclusiv online.

Olandezii au fost îndemnați de premierul olandez să stea în casă cât de mult posibil, ca să limiteze contactul cu alți oameni. Iar de Crăciun, fiecare familie va putea primi maximum trei persoane.

Mark Rutte, premierul Olandei: „Trebuie să mușcăm din acest măr foarte acru înainte ca lucrurile să fie mai bune. Deoarece vaccinările încep în noul an, 2021 va fi un an al speranței, al luminiței de la capătul tunelului.”

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Franța

Și Franța intră în lockdown, de noapte. Între 8 seara și 6 dimineața francezii nu au voie să circule. Barurile, restaurantele, cafenelele și instituțiile de cultură rămân închise până la anul. Însă francezii vor avea voie să iasă din casă fără declarație și chiar să se vadă cu prietenii.

Laurent Duc, lider sindical: „Ar putea să cumpere direct sicrie. Să spun sincer, unii antreprenori o să comită suicid și o să-i adăugăm pe lista morților de COVID.”

Marea Britanie

Pentru Londra, astăzi este ultima zi cu mai puține restricții. De mâine, capitala Marii Britanii și zona din jur vor intra în zona roșie. Restaurantele, pub-urile teatrele și cinematografele, printre altele, se vor închide.

Matt Hancock, ministrul britanic al Sănătății: „Știm din experiență că cel mai bun lucru pe care putem să-l facem când ne confruntăm cu acest virus este să acționăm rapid, nu să ne uităm cum crește.”