- România este una dintre țările Uniunii Europene cu cel mai mare declin al populației prognozat pentru 2050, conform Eurostat: un total de -34%.
- Declinul populației în mediul urban: -9%.
- Declinul populației în mediul rural: -25%.
- Conform INS, la 1 ianuarie 2021, România avea o populație de 22.08 milioane de locuitori, date colectate în funcție de domiciliul românilor. Adică o scădere de 0.5% față de datele raportate la 1 ianuarie 2020.
Conform Eurostat, România este una dintre țările Uniunii Europene care prezintă cel mai mare declin al populației prognozat pentru 2050.
Declinul populației în mediul urban va fi de -9%, iar pentru mediul rural se prognozează o scădere de 25%.
Prognoza declinului populației în mediul urban
Dacă România este pe locul patru în topul țărilor Uniunii Eropene cu cel mai mare declin al populației urbane prognozat pentru 2050, Letonia se află pe primul loc cu o scădere de 18%.
Pe locul doi se află Grecia, cu -17%, iar pe locul trei se află Polonia, cu -10%.
Prognoza declinului populației în mediul rural
Romania rămâne pe locul patru și în acest top, cu o scădere de 25%. Lituania va avea o scădere de 43%, în timp ce Letonia are un declin al populației de 38%. Bulgaria suferă o scădere de 27%.
Conform Eurostat, previziunile raportate se bazează pe „imaginarea unor evenimente viitoare” sau pe „luarea în considerare a evenimentelor din trecut”.
INS prezenta un raport la data de 1 ianuarie 2021 conform căruia populația României, în funcție de domiciliu, a fost de 22.08 milioane de persoane. Ceea ce reprezintă un declin de 0.5% față de aceeași dată a anului 2020.