• Există rapoarte contradictorii legate de șeful Statului Major General al Forțelor Armate ale Federației Ruse, Valery Gerasimov. 
  • Pe fondul informațiilor că ocupantul ar fi putut fi rănit în explozia de la Izyum, unele surse spun că Gerasimov ar fi fost evacuat la timp, altele că ar fi murit sau că ar fi fost rănit.
  • Totuși, agențiile de presă rusă au negat aceste informații.

UPDATE

The New York Times invocă surse ucrainene și americane, care susțin că forțele ruse aveau un centru de comandă în incinta Școlii 12 din Izium. Astfel, când artileria ucraineană a lovit Școala 12, sâmbătă seara, Valery Gerasimov nu se mai afla în Izium, plecase deja înapoi în Rusia.

Decizia de a lovi obiectivul vizitat de Gerasimov ar fi fost luată de ucraineni pentru că adăpostea centrul de comandă; Ucrainenii au aflat despre vizita lui Gerasimov, însă prea târziu pentru a putea să îl prindă în timpul bombardării centrului de comandă al rușilor, potrivit The New York Times.

UPDATE

Artileria ucraineană a efectuat sâmbătă și duminică lovituri precise într-un areal din apropierea localității Izium, acolo unde partea ucraineană avea informații că sunt organizate centre de comandă ale forțelor aeropurtate ruse și ale Armatei a doua de arme combinate a forțelor ruse. Nu este clar care dintre acestea a fost lovit sau distrus.

Recomandări

HAI LA ORA DE JAZZ!
INVERSĂM ROLURILE DE GEN
UNDE MERGI AZI?
INFLUENȚE ÎN TECH
A.I. DETECTEAZĂ CANCERUL
A.I. ÎȚI IA JOBUL

Printre cei omorâți în acest atac se află general maior Andrey Simonov, șeful diviziei de război electronic din cadrul Districtului Militar de Vest al Forțelor Armate ale Rusiei. Cu Simonov, numărul de generali ai armatei ruse omorâți în războiul din Ucraina urcă la 10.

În contextul acestor lovituri executate de artileria ucraineană, a apărut și semnalarea că în urma atacurilor a fost rănit însuși Valery Gerasimov, șeful statului major al forțelor armate ruse. Indiciile de până acum arată că rănile sunt la nivelul picioarelor. Unele rapoarte indică rănirea superficială a gambei drepte, fără fractura tibiei, altele vorbesc despre răni grave la ambele picioare și la coapse. Generalul Gerasimov ar fi fost extras cu un elicopter din teatrul de război și transportat în Belgorod, de unde a fost preluat cu un Tupolev 154 și dus într-o locație sigură din Federația Rusă. Despre alți doi generali, adjuncți ai lui Valery Gerasimov, se bănuiește că au fost răniții în același atac.

Știre inițială

Există rapoarte contradictorii legate de șeful Statului Major General al Forțelor Armate ale Federației Ruse, Valery Gerasimov. Pe fondul informațiilor că ocupantul ar fi putut fi rănit în explozia de la Izyum, unele surse spun că Gerasimov ar fi fost evacuat la timp, altele că ar fi murit sau că ar fi fost rănit.

Valeriy Gerasimov, șeful Statului Major rus, ar fi fost rănit în Ucraina. Acesta ar fi suferit o rană de șrapnel la tibia dreaptă, fără ruptură a osului, a precizat Arsen Avakov, citând sursele sale.

În plus, Anton Gerashchenko, consilier al ministrului Afacerilor Interne al Ucrainei, a scris astăzi pe Twitter că au fost confirmate informațiile despre explozia de ieri de la Izyum, unde se afla Gerasimov. De asemenea, acolo ar fi murit mulți reprezentanți ai celor mai înalți ofițeri ai țării agresoare.

În urmă cu o oră am primit confirmarea exploziei de ieri de la Izyum, în apropiere de sediul Armatei a 2-a 🇷🇺. În locul în care se află comandamentul șefului Statului Major General al Armatei Ruse, Gerasimov, care a venit să conducă atacul asupra Slavianskului. A fost confirmat un număr mare de 200 în rândul ofițerilor superiori.”

Gherasimov a sosit în apropiere de Izyum, cu câteva zile în urmă, pentru a comanda personal ofensiva forțelor rusești asupra Slavyansk, dar, potrivit lui Anton Gherșcenko, consilier al ministrului de interne, a avut loc o explozie puternică în cartierul general de comandă al Armatei a 2-a a Forțelor Armate Ruse.

În urmă cu o oră, s-a auzit un sunet foarte puternic, în Izyum, în apropierea sediului Armatei a 2-a a ocupanților. În același loc în care se află sediul șefului Statului Major General al Federației Ruse, Gerasimov, care a venit personal să conducă ofensiva de la Slaviansk. Sper că a murit împreună cu o sută dintre ofițerii săi”, a relatat Gerashchenko.