Real vs. Fake: Cum faci diferența pe internet?

Tu cum te prinzi de ce este real pe internet? Fenomenul deepfake este tot mai prezent pe rețelele de socializare, iar ministrul energiei, Sebastian Burduja a fost zilele trecute victima unei tentative de deepfake prin care s-a încearcat păcălirea românilor în achiziționarea de servicii false și investiții în domeniul energiei. Astfel, el a depus o plângere penală la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a combate această tentativă.

Ce a denunțat domnul ministru Burduja și care sunt repercusiunile?

„Acum câteva zile a fost postat pe o pagină de Facebook falsă, un video care conținea imaginea și vocea domnului ministru Burduja, care prezintă un mecanism de investiții ale unei companii din România. Acest video este unul fals, care a preluat imaginea domnului ministru de la un eveniment din Bucovina. Prin intermediul tehnologiei deepfake, i-a fost duplicată atât vocea cât și imaginea. Din păcate, foarte multe companii din domeniul energetic se confruntă cu astfel de știri false”, a declarat Andrei Nicolae Popa, consilierul ministrului energiei.

Cum ne putem proteja pentru a nu mai cădea în plasa deepfake-ului?

„Trebuie să urmărim canalele oficiale de comunicare ale companiilor din acest domeniu. Investițiile se realizează prin canale oficiale, cunoscute, nu pe Facebook”, a mai adăugat acesta.

Citește și

Exit mobile version