Festivalul de film de la Davos. America se întoarce

Am așteptat cu un oarecare interes ediția de anul acesta a Forumului Economic Mondial de la Davos, desfășurat din 25 până în 29 ianuarie. Așteptarea a fost în prea mică măsură satisfăcută, pentru că actorul distribuit în rolul principal nu s-a prezentat.

Președintele SUA a lipsit din cadru. Distribuția în rolurile secundare și în cele de băieți răi a fost standard, dar toți au jucat într-un registru plictisitor. La două zile după încheiere, nu am rămas cu o frază izbăvitoare.

O sforăială de la cap la coadă, probabil și pentru că lumea a stat acasă, în papucii proprii. Pandemia a limitat jocul actorilor. Interacțiunea la vederea camerelor a împiedicat ceea ce, în alte condiții, ar fi însemnat pumni împărțiți, comploturi, iubiri furate și bani strânși la final. Nu au mai fost condiții pentru contracte cu anvergură globală, nici pentru promisiuni de împăcare, dar nici nu s-a mai încălcat agenda. Moderatorii panelurilor au strălucit prin parcimonia cu care au dat cuvântul înregistrărilor sau mesajelor live în sloturi bine înfipte pe ceas.

Tovarășul Xi Jinping s-a arătat marțial

Am zis, să mă uit la eroii negativi, căci sunt cei mai în formă. Fiecare cu câte o muscă pe căciula proprie, Xi Jinping și Vladimir Putin au intrat pe ecran la două zile distanță unul de celălalt.

Tovarășul Xi Jinping s-a arătat marțial. Dacă ar fi venit și cu un pic de artă, măcar știam că e cu bătaie ca în „Biciul Fermecat”. N-a fost. A stat atât de încremenit în cele 24 de minute și 10 secunde ale cuvântării sale, încât nici ceasul de la mână nu i se putea ghici de sub manșetele scrobite și milimetric aliniate în spatele unor microfoane tip al XIV-lea Congres.

Totuși, am apreciat un lucru la felul în care s-a prezentat publicului global: poate că nu știi cum arată steagul Chinei, poate că nu îl poți deosebi pe președintele Chinei de un alt președinte din aceeași regiune geografică, dar sigur ai auzit de Marele Zid Chinezesc. Ei, imaginea asta, fraților, era pe un ditamai fundalul, lățit la maxim. Cu zidul acela în spate, Xi Jinping părea nu doar că are o coadă de dragon, ci că este forța și coloana vertebrală a omenirii. Măcar până la următorul Davos. Oricum, continuitatea a fost cuvântul lui de ordine. Păi, dacă va continua pe linia cu care ne-a desfătat în 2020, am belit-o cât ține Zidul Chinezesc.

Acum ar vrea să fie un Robin Hood al planetei sau ce?

Tovarășul Vladimir Vladimirovici Putin s-a arătat deloc marțial. Cu fizicul lăsat treptat în scaun, cravata alunecându-i – cum altfel? – periodic spre stânga, înghesuit în cadru și flancat de două decupaje din drapele supradimensionate, Volodea a venit cu rolul neînvățat. A fluturat câteva hârtii cu replici, pesemne că vederea la distanță nu îl mai ajută. Ori oboseala ultimelor cascadorii l-a ajuns, ori „je m’en fiche”-ismul a pus stăpânire pe el și Volodea a vrut să ne arate cât de uman este el în rolul de bătăuș. Știm, când dă cu dreapta-i purtătoare de ceas elvețian, simți că nu mai ai timp. Adică nici viață. Altfel, a combătut mai mult decât tovarășul Xi. Volodea a prestat 35 de minute și 55 de secunde. A spus niște chestii în care nici el nu mai crede și pe care s-ar putea să nici nu mai fie interesat să le împlinească. Păi, el ne vorbește nouă despre inechitățile sociale și despre dezechilibre economice? Acum ar vrea să fie un Robin Hood al planetei sau ce? Rusia e inegală de la un cap la altul și nu a descoperit (încă) soluția miraculoasă prin care să elimine sărăcia din curtea proprie.

Mi se pare că Vladimir Putin a făcut un rol mult mai bun în adresarea lui anuală către popoarele Rusiei, de la Vladivostok la Kaliningrad. Acum, ne-a arătat că dă exact două copeici pe audiența din afara Rusiei și a apelat la coarda sensibilității. Sufletul lui Volodea este al unui artist, măcinat de atâta nedreptate care există în lumea largă și pentru a cărei eradicare primii (și ultimii) care trebuie să se schimbe sunt occidentalii. Măcar de-ar fi zis „Ну, погоди”, la final. Ar fi încheiat ștrengărește și i-aș mai fi dat și eu, poate, o față întrebătoare, pe lângă sutele de inimi, aplauze, like-uri și dovezi de afecțiune cu inimi în palme care au curs cu nemiluita pe Facebook și LinkedIn, unde cuvântarea sa i-a fost distribuită live de regia Davos.

I-a unit apelul la multilateralism

Un lucru i-a unit pe acești doi tovarăși: apelul la multilateralism. Parcă s-au vorbit. Cert este că Vladimir Vladimirovici Putin a intrat în rol la două zile după Xi Jinping și i-a auzit replicile. Ambii vor ceva ce îi incomodează și care, în egală măsură, le creează plăcere. Ar vrea ca SUA să nu mai intervină unilateral pe platourile de acțiune rusești și chinezești. Ar vrea totodată ca ei înșiși să își prezerve această capacitate, pe motiv că sunt treburi interne. Chestiunea cu neamestecul în treburile interne este placa vechilor comuniști, lustruită de cleptocrația de la Kremlin și de varianta ei chinezească atât de mult încât a rămas o pojghiță foarte subțire.

Fără amestec în treburile interne ale Chinei, ne-am trezit cu o pandemie din care nu ne revenim și cu chinezării în orice cătun, de aici și de aiurea. Fără amestec în treburile interne ale Rusiei, ne-am trezit cu robinetul de gaze închis și cu o piață interzisă pentru circulația liberă a ideilor și a capitalului. Fără amestec în treburile interne ale Chinei și ale Rusiei, SUA s-au trezit cu rușii și cu chinezii că le scotocesc prin Capitoliu și prin rețelele de calculatoare, de sus până jos și invers.

America își va flexa mușchii pe Iran în runda eliminatorie

Oleacă de sânge în obraji mi-a venit mai pe final de Davos. Cred că telefoanele de peste Atlantic erau deja înroșite, după primele patru zile de Forum, încât americanii nu au mai răbdat.

În roluri episodice, dar cu voci inconfundabile, Ted Deutch (deputat democrat de Florida), Kirsten E. Gillibrand (senator democrat de New York), Adam Kinzinger (deputat republican de Illinois) și Stephanie Murphy (deputat democrat de Florida) au trâmbițat revenirea Americii în ring. Replicile au curs în cascadă, deopotrivă de la senatori și deputați, democrați și republicani laolaltă. În 29 ianuarie, la final de zi, americanii au avut ultimul cuvânt și au spus lucrurilor pe nume. De ce le-a fost frică băieților răi, nu au scăpat: America se întoarce și îi va face praf. Urmează Rocky, în toate ipostazele lui. Nici Xi, nici Volodea nu pot pretinde rolul pozitiv. Ca în luptele piramidale, America își va flexa mușchii pe Iran în runda eliminatorie. Va fi exemplu pentru ceilalți.