Finlanda spune că o „activitate externă” a avariat o conductă de gaz și un cablu de telecomunicații. Rusia ar fi suspectă de atac

Un gazoduct şi un cablu de telecomunicaţii care leagă Finlanda şi Estonia sub Marea Baltică au fost avariate în ceea ce ar putea fi un act deliberat, a declarat marţi guvernul finlandez.

Președintele finlandez Sauli Niinistö afirmă că avariile la o conductă submarină de gaz și la un cablu de telecomunicații care leagă Finlanda de Estonia par să fi fost cauzate de „o activitate externă” .

Operatorii sistemelor de gaze finlandeze și estoniene au declarat duminică că au observat o scădere neobișnuită a presiunii în conducta Balticconnector, după care au oprit fluxul de gaze, scrie AP.

Marți, guvernul finlandez a declarat că au fost avariate atât conducta de gaz, cât și un cablu de telecomunicații dintre cele două țări NATO.

Publicaţia finlandeză Iltalehti (IL) a citat o sursă din domeniul politicii externe şi de securitate care a declarat că guvernul şi forţele de apărare finlandeze suspectează Rusia că a atacat conducta. 

Citește și:

Exit mobile version