• Când am decis să intru în politică, am ştiut că singura variantă este să fiu liberal, spune Florin Cîţu la aniversarea a 146 de ani de la înfiinţarea PNL.
  • Deputatul USR PLUS Iulian Bulai afirmă însă că, dacă ar fi fost în PNL, s-ar fi asigurat că oameni ca Mihai Chirica nu ar fi intrat în partid.

„La mulţi ani, România liberală! Partidul Naţional Liberal aniversează astăzi 146 de ani de la înfiinţare. Aproape un veac şi jumătate în care PNL a promovat singura soluţie pentru bunăstarea tuturor cetăţenilor: liberalismul. Când am decis să intru în politică, am ştiut că singura variantă este să fiu liberal. Doar liberalismul salvează România, iar românii trebuie să ştie că guvernul de dreapta este singura soluţie! În 2019, PNL a scăpat ţara de PSD şi şi-a asumat guvernarea într-o perioadă foarte dificilă. Acum, guvernul pe care îl conduc îşi asumă cele mai curajoase reforme liberale. Pentru România urmează o etapă importantă, de creştere economică. Nu există altă soluţie, doar liberalismul. La mulţi ani, PNL”, transmite lorin Cîţu.

Alina Gorghiu, fost lider al PNL, afirmă că, „cu momente mai bune sau mai rele din care liberalii au învăţat că, pentru a schimba în bine o ţară, trebuie să vezi mereu în perspectivă”.

„Să cunoşti şi să respecţi trecutul, dar să ştii că timpurile se schimbă mereu. Iar viitorul poate fi mai bun, poate fi diferit – noi suntem cei care îl alegem. Şi avem mereu posibilitatea de a decide proiectul cel mai potrivit! Timp de 146 de ani, PNL a fost partidul guvernărilor de succes în România!!! A livrat programele şi rezultatele de care românii aveau nevoie pentru a trăi mai bine. Reţeta a fost mereu aceeaşi: alegerea oamenilor potriviţi pentru guvernare, dialog permanent cu ţările partenere, prezentarea francă în faţa românilor a ideilor liberalismului românesc. Proiectul de perspectivă de acum este PNL2024. Vom prezenta, atunci, românilor, bilanţul celor 4 ani de guvernare care sunt acum la început. Şi proiectul nostru politic prin care vom duce România europeană mai departe”, scrie pe Facebook Alina Gorghiu.

Recomandări

CINE AR CANDIDA PENTRU ȘEFIA C.E.
NOU COD PENTRU SCHENGEN
NE LIPSEȘTE EDUCAȚIA FINANCIARĂ?
NE-A SALVAT VACCINUL?
CIOLACU: COALIȚIA NU SE RUPE
O ROMÂNCĂ ARBITREAZĂ LA UEFA

Deputatul USR Iulian Bulai ţine să le ureze colegilor din PNL să aibă „mult curaj, înţelepciune şi tărie”.

„Pentru a promova mai mult liberalism, mai multă deschidere şi reformă, drepturile omului şi o societate deschisă. (…) Dacă nu aş fi membru fondator al USR, aş fi fost probabil în PNL. Aş fi luptat pentru valorile de mai sus şi m-aş fi asigurat că oameni ca Mihai Chirica nu ar fi intrat în partid, iar situaţii ca cele de la Apele Române Iaşi-Bârlad să nu existe”, spune Bulai.