Este o decizie a Tribunalului și nu pot să comentez decât ca cetățean. Sunt dezamăgit, e adevărat, când vedem că în România nimeni nu a tras în noi în Decembrie, nimeni nu răspunde pentru mineriade și avem iar un eveniment în care e foarte greu să găsim resposabili. În ceea ce mă privește mă voi asigura că niciodată cetățenii României nu vor mai avea de suferit de pe urma unui stat abuziv, așa cum a fost în aceste situații”, a declarat premierul la finalul ședinței de Guvern de miercuri.

Acesta a precizat că a vorbit despre acest caz cu ministrul Justiției.

Am stat de vorbă cu ministrul Justitției, vom vedea dacă mai există alte căi de atac, dacă se poate face ceva, vă dați seama că aștept opinia experților în această situație”, a mai spus șeful Guvernului.

Recomandări

PUTIN: VOM DOBORÎ TOATE AVIOANELE F-16 TRIMISE UCRAINEI
SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
ȘTII DE VREME? VINE VARA-N TOATĂ ȚARA
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT

Marți, Tribunalul București a respins cererea DIICOT privind dosarul „10 august”. Ulterior, a trimis un punct de vedere cu privire la sentința de marți, după ce subiectul a fost intens dezbătut în spațiul public, explicând că „a fost adoptată pe baza legii, nu pe bază de emoţii şi sentimente“.