Florin Cîţu e contra măsurilor economice luate de Guvern: Noi, PNL, nu susţinem taxe noi

FOTO: Hepta
  • Florin Cîţu anunţă că nu este de acord cu o eventuală „reaşezare” a sistemului de taxe şi impozite.
  • Fostul premier a precizat declaraţia e făcută „ca simplu membru” liberal.
  • ,,PNL are întotdeauna soluţii de a aduce bani la buget fără să mărească taxe ” , spune Cîțu.

Florin Cîţu anunţă că nu este de acord cu o eventuală „reaşezare” a sistemului de taxe şi impozite. De asemenea, el critică Executivul că se împrumută la dobânzi mari, dar nu face reforme pentru a beneficia de banii din PNRR.

Noi nu susţinem taxe noi, redirecţionarea sistemului de taxare… PNL a venit în 2020 şi 2021 cu soluţii care au crescut gradul de colectare. Dar conducerea PNL va veni în BEx şi va supune la vot o astfel de soluţie. Eu, ca membru PNL, nu voi susţine o astfel de soluţie”, spune Florin Cîţu.

Fostul premier a precizat declaraţia e făcută „ca simplu membruliberal.

Referitor la modificarea Codului fiscal, Cîţu afirmă că „nu trebuie

Nu trebuie să se întâmple nimic predictibilitate înseamnă că păstrezi ceea ce ai. (…) PNL are întotdeauna soluţii de a aduce bani la buget fără să mărească taxe. (…) În acelaşi timp, mai este un lucru important. În PNRR avem bani gratis şi avem şi împtrumuturi cu dobândă zero, numai că ele sunt legate de reforme. Faci reforme – iei banii, nu faci reforme – nu iei banii. Pentru mine e puţin bizar că ne împrumutăm la dobânzi de 8,5%… Enorm. La astfel de dobânzi, când ai bani gratis în PNRR, doar trebuie să faci reforme”, conchide fostul premier.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, anunţă o „redimensionare” a impozitelor, „dar asta nu înseamnă că mărim taxele”. El pledează în continuare pentru introducerea impozitului progresiv: „Ne minţim în continuare cu această cotă unică, care nu mai este unică”.