• Civilii din nordul Gazei se confruntă cu penurii severe de alimente în timp ce ajutoarele întârzie să apară.
  • Israelul a închis toate trecerile terestre spre Gaza și a blocat toate ajutoarele pentru populație începând cu 2 martie.
  • Hazem Lubbad: „De aproape două luni nu se poate găsi nicio pungă de făină în nordul Gazei”.

Civilii din nordul Gazei se confruntă cu penurii severe de alimente în timp ce ajutoarele umanitare întârzie să apară, a anunțat DW

Familile abia se pot descurca cu o masă pe zi și duc lipsă de lucruri esențiale precum apa curată și gazul pentru gătit. Situația s-a înrăutățit considerabil de când Israelul a decis pe 2 martie închiderea tuturor rutelor terestre spre Gaza, impunând astfel și o blocadă a ajutoarelor destinate pentru populația afectată de război. Oficialii Israelului au declarat că au luat această măsură în urma unor presupuse investigații în care s-ar fi arătat că organizația teroristă Hamas ar fi furat ajutoarele umanitare pentru a le redistribui luptătorilor săi.

Civilii din Fâșia Gaza se confruntă cu dese penurii alimentare

În această situație critică se află și studentul universitar, Hazem Lubbad de 21 de ani. Acesta a declarat pentru DW că „de aproape două luni nu se poate găsi nicio pungă de făină în nordul Gazei. Un kilogram de făină pe piața neagră costă între 80 și 100 de shekeli și situația în care ne aflăm nu ne permite să putem cumpăra acest aliment.

Recomandări

TRUMP BOMBARDEAZĂ FORDOW
RĂZBOI TOTAL
CE ARME AU FOLOSIT SUA
CUM VA ATACA IRANUL?
DE CE E NEVOIE DE SUA?
CINE A DECIS ATACUL?

Pentru a face față acestei situații, studentul palestinian a instalat în nordul Fâșiei o stație de încărcare ale telefoanelor mobile pe baza energiei solară unde civilii afectați de conflict își pot reîncărca telefoanele la schimbul unei sume de bani.