Cu trei UAV-uri fără pilot, Iranul a omorât doi oameni şi a torpilat siguranţa maritimă
Duminică, Consiliul European a condamnat în mod public, în cei mai categorici termeni politici ai Uniunii Europene, atacul totalmente ilegal şi deloc justificat la adresa petrolierului „Mercer Street”, derulat în largul coastelor omaneze în ultimele zile ale lunii iulie. Comunicatul Consiliului European întăreşte un document similar emis vineri de liderii G7, prin care cele mai puternice economii şi democraţii ale lumii condamnaseră la rândul lor atacul respectiv.
Consiliul European arată că – după toate dovezile disponibile – Iranul este responsabil pentru această acţiune unilaterală şi lipsită de orice grijă faţă de consecinţe. Au murit doi oameni, unul român, altul britanic, iar dreptul internaţional şi pacea au fost violate. Şefii de state şi de guverne ai Uniunii Europene au catalogat aceste acţiuni ca fiind inacceptabile şi au cerut Iranului să le pună capăt imediat, reamintind nevoia de a respecta principiul de garantare a libertăţii de navigaţie în baza dreptului internaţional.
Foto: Atacul cu dronă asupra vasului Mercer Street – sursă Twitter
Ediţia online a BBC de sâmbătă face trimitere la expertize efectuate de SUA, Marea Britanie şi Israel, în urma cărora s-a stabilit cu certitudine care au fost condiţiile în care s-a produs atacul. Descrierile martorilor de la bordul „Mercer Street” şi analiza resturilor de la exploziile produse în atacuri clarifică faptul că au fost folosite trei aparate de zbor fără pilot, aşa-numitele UAV-uri, de fabricaţie iraniană. Dronele au fost pregătite pentru luptă, purtând încărcături explozive pe bază de nitrat (RDX). Două dintre aceste UAV-uri au fost folosite într-un prim atac, eşuat, în 29 iulie, iar a treia dronă a fost folosită în ziua de 30 iulie, când petrolierul a fost lovit efectiv. În acest al treilea atac şi-au pierdut viaţa comandantul navei, cetăţean român, precum şi unul dintre membrii echipei de protecţie, cetăţean britanic.
Acţiunea Iranului este fără precedent şi readuce în atenţie nu doar politica agresivă a regimului de la Teheran la adresa intereselor Israelului („Mercer Street” era operat de o companie cu acţionariat israelian), ci şi postura anti-occidentală a teocraţiei şiite iraniene care alimentează focare de conflict, direct sau prin grupări armate pe care le sponsorizează, în Yemen, Siria, Liban, Irak sau Gaza.
Noile vehicule ale (in)securităţii: UAV-uri, USV-uri şi UUV-uri
Extinderea ariei de confruntare cu Occidentul dincolo de graniţele terestre este un pas pe care Iranul, cu forţele sale armate şi în special cu elita din Corpul Gardienilor Revoluţiei Islamice, îl face în mod deliberat. Ambiţiile Iranului de a ajunge cu marina militară în Atlantic, pe coasta de Vest a Africii, atacurile cu drone lansate din Gaza şi ameninţarea submarinelor fără pilot operate de Hezbollah în Mediterana de Est, la care adăugăm acum dovada că Iranul este pregătit să atace cu drone sinucigaşe ORICE navă la intrarea în strâmtoarea Hormuz, ridică alerta la un alt nivel pentru securitatea euro-atlantică. Fiecare membru NATO ar trebui să se gândească la măsurile prin care poate contribui la apărarea libertăţii căilor de navigare.
Foto: Drone iraniene – sursă Twitter
Agresivitatea iraniană în Golful Persic seamănă cu lungul şir de incidente provocate de forţele armate ruse în Marea Neagră, mai ales în luna iunie a.c., în urma cărora nave aliate au raportat că au fost şicanate ori ameninţate de aviaţia rusă sau de unităţi ale pazei de coastă de-a lungul unor culoare de navigaţie recunoscute internaţional, în proximitatea peninsulei Crimeea.
Pentru militari, apariţia aparatelor fără pilot şi perturbările produse de întrebuinţarea acestora în teatre de operaţii aeriene şi maritime nu mai sunt chiar noutăţi. Noutăţi sunt doar depăşirea liniilor roşii, aşa cum a făcut-o Iranul. Operarea dronelor fără pilot în aer (UAV), pe apă (USV) sau sub apă (UUV) schimbă priorităţi, tactici, strategii şi investiţii.
Într-un interviu recent pentru Monitorul Apărării şi Securităţii, contraamiralul (r) Noam Feig, fost şef de stat major şi locţiitor al comandantului Forţelor Navale din Israel, menţiona oportunitatea României de a-şi dota forţele navale cu UAV-uri, USV-uri sau UUV-uri, pentru a-şi creşte capacitatea de a cunoaşte şi de a înţelege ceea ce se întâmplă în Marea Neagră. Deşi nu pot să înlocuiască în totalitate forţe convenţionale precum fregate şi corvete, aparatele fără pilot la bord au avantaje evidente în planul securităţii personalului militar.
Cu UAV-urile MQ-9 Reaper operate din baza de la Câmpia Turzii, armata SUA acordă un sprijin extraordinar României şi aliaţilor pe flancul răsăritean al NATO prin misiunile de cercetare deasupra Mării Negre.
Plusul tactic şi operaţional pe care îl aduc aparatele de acest tip şi altele similare a fundamentat aprobarea de către Parlamentul României, în 2020, a unui program de achiziţie a şapte sisteme aeriene fără pilot. Costul estimativ al programului se cifrează în jurul a 300 de milioane de dolari SUA, fără taxa pe valoare adăugată, iar sistemele vor intra în dotarea Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării. Deocamdată, procedurile şi clarificările privind opţiunea de achiziţie (licitaţie sau G2G) sunt în curs.
România fabrică la Bacău componente pentru drona HERMES 450, produsă de compania israeliană Elbit. Producţia acestei drone ar putea fi localizată integral în România, în eventualitatea în care programul aprobat de legislativul de la Bucureşti va fi derulat pe baza unei licitaţii, iar israelienii ar câştiga competiţia.
Foto: Vizită a conducerii MApN la o fabrică de drone din România – sursă MApN
Şi alţii şi-au manifestat interesul pentru acelaşi program. Thales din Marea Britanie şi Elbit au pus bazele companiei U-TacS, cu care au intrat într-un consorţiu alături de Aerostar Bacău, pentru a fabrica în România drona Watchkeeper X, compatibilă cu standardele NATO şi probată în teatrele de operaţii Irak şi Afganistan. Se preconizează că în acest consorţiu vor fi asociate şi alte entităţi româneşti, precum Thales Systems Romania, Romaero SA şi Institutul Naţional de Cercetare Aerospaţială „Elie Carafoli”.
Uniunea Europeană îşi dezvoltă propriile capacităţi de apărare pe mare
La începutul acestui an, două mari companii navale şi patru guverne din spaţiul Uniunii Europene au semnat un Memorandum de înţelegere pentru a dezvolta programul european de corvete pentru patrulare (European Patrol Corvette, EPC). Iniţiatorii proiectului sunt companiile Navantia (Spania) şi Naviris, aceasta din urmă fiind o asociere între Naval Group (Franţa) şi Fincantieri (Italia). Guvernele din Italia, Spania, Franţa şi Grecia s-au alăturat iniţiatorilor, cu Italia în poziţie de coordonator.
Programul ia viteză, pe măsura ambiţiei de autonomie strategică a Uniunii Europene, iar fondatorii programului au în vedere să extindă cooperarea cu alţi parteneri europeni.
Viitorul model european de corvetă mizează pe versatilitate. Pe de o parte, este vorba despre modularitatea cu care se vor proiecta corvetele de acum înainte. Aici este şi una din cheile de succes ale participării statelor în această etapă. Fiecare stat membru al UE care are nevoie de o astfel de navă are anumite particularităţi. Misiunile la care trebuie să răspundă sunt diverse, iar înrolarea în programul EPC le-ar permite să aibă acces la etapa de proiectare şi să integreze eventuale capacităţi industriale naţionale.
Foto: EPC – sursă Twitter
Pe de altă parte, este vorba despre economii de scală şi contribuţii tehnologice de la mai multe entităţi care aduc reduceri de costuri în producţie. Pe scurt, mai multe nave, pentru acelaşi buget. Într-un interviu dat în exclusivitate pentru „European Defence Matters”, publicaţie periodică a Agenţiei Europene pentru Apărare (EDA), Pierre Éric Pommellet, CEO-ul Naval Group, afirma că a devenit din ce în ce mai dificil pentru o singură ţară sau o companie să fie în poziţia de a finanţa ori de a dezvolta de una singură întregul spectru al tehnologiilor necesare astăzi pentru o navă precum corveta de patrulare.
Naviris beneficiază şi de sprijinul direct al guvernelor francez şi italian. Pentru fiecare euro investit de Naval Group şi de Fincantieri în cercetare şi în dezvoltare, în cadrul Naviris, Franţa şi Italia dublează contribuţia. De data aceasta, spune Pierre Éric Pommellet, 1+1=4.
Dincolo de proiectarea şi construirea navelor cu personal la bord, programul EPC deschide direcţii de investiţii şi de dezvoltare pentru companiile care ar putea să aibă soluţii foarte potrivite pentru viitoarea generaţie de nave maritime fără personal. Fiind vorba despre inovare, la program pot participa şi companii şi guverne din ţări fără ieşire la mare. De la lansarea MoU în februarie 2021, zece companii din state membre s-au alăturat proiectului. Altele sunt în curs de a evalua cea mai bună formulă de asociere cu programul EP.
De ce s-ar băga România în acest proiect?
Ne uităm cu jind la UAV-uri, USV-uri şi la UUV-uri americane, britanice sau israeliene, dar sunt şi alte noutăţi la care România poate să se racordeze, numai dacă Bucureştiul şi-ar orienta un pic atenţia şi busola strategică. În timp ce companii navale şi guverne vest-europene călăresc cu siguranţă valul cooperării în materie de apărare şi securitate pe mare, pare că marina militară română încă îşi mai caută colacul de salvare, pe uscat.
Forţele navale ale României aşteaptă dezlegarea multor noduri marinăreşti de-a lungul întortocheatelor căi ale licitaţiei şi ale justiţiei pentru construirea a patru corvete cu care ar trebui să întărim apărarea noastră şi a aliaţilor la Marea Neagră, dar şi în alte misiuni pe mările şi oceanele lumii.
Ne afundăm într-o mare de necazuri, în loc să limpezim apele pe baza intereselor naţionale. Aici nu trebuie să mai fie loc de calcule meschine, avantaje personale şi alte aranjamente discutabile. Asemenea altor proceduri de achiziţii pentru apărare, şi în cazul corvetelor sau al sistemelor fără pilot de care România are nevoie trebuie să prevaleze luciditatea şi viziunea pe termen lung. Îndeajuns ne-a fost cu statutul de cumpărător de mâna a doua!