Fostul ministru al Sănătăţii, Victor Costache, se întoarce în Guvern, acesta urmând să fie consilier onorific al premierului Florin Cîţu. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial.
Decizia privind numirea lui Victor Costache în funcţia de consilier onorific al premierului Florin Cîţu a fost publicată în Monitorul Oficial al României, de luni.
Potrivit documentului citat, funcţia pe care o va deţine fostul ministru al Sănătăţii este neremunerată.
Victor Costache era ministru al Sănătăţii în momentul în care a fost diagnosticat primul caz de COVID-19 în România şi şi-a dat demisia la sfârşitul lunii martie 2020.
Şeful Guvernului de atunci, Ludovic Orban, a anunţat că Victor Costache şi-a dat demisia „din motive personale, dar şi profesionale”. Mandatul de ministru interimar şi apoi ministru a fost preluat de Nelu Tătaru.
Anterior demisiei, Costache anunţase intenţia de a testa toţi bucureştenii.
Victor Costache este doctor în ştiinţe medicale şi unul dintre cei mai buni chirurgi specializaţi în Chirurgie cardiovasculară din România.