Fostul ministru al Sănătăţii, Victor Costache, se întoarce în Guvern, acesta urmând să fie consilier onorific al premierului Florin Cîţu. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial.

Decizia privind numirea lui Victor Costache în funcţia de consilier onorific al premierului Florin Cîţu a fost publicată în Monitorul Oficial al României, de luni.

Potrivit documentului citat, funcţia pe care o va deţine fostul ministru al Sănătăţii este neremunerată.

Recomandări

7 LOCAȚII „BRIDGERTON"
CELE MAI VECHI DOVEZI ALE FUZIUNII
MAI SLĂBEȘTE-NE
SOPHIE TURNER, DESPRE DIVORȚUL DE JOE JONAS
VEZI WORLD PRESS PHOTO LA UNIVERSITATE
NOI IMAGINI ÎN CAZUL LUI „DIDDY"

Victor Costache era ministru al Sănătăţii în momentul în care a fost diagnosticat primul caz de COVID-19 în România şi şi-a dat demisia la sfârşitul lunii martie 2020.

Şeful Guvernului de atunci, Ludovic Orban, a anunţat că Victor Costache şi-a dat demisia „din motive personale, dar şi profesionale”. Mandatul de ministru interimar şi apoi ministru a fost preluat de Nelu Tătaru.

Anterior demisiei, Costache anunţase intenţia de a testa toţi bucureştenii.

Victor Costache este doctor în ştiinţe medicale şi unul dintre cei mai buni chirurgi specializaţi în Chirurgie cardiovasculară din România.