- Duminică a fost organizat un protest în faţa Palatului Parlamentului
- Manifestanţii nu respectau normele de siguranţă
- Au fost prezenţi şi liderii AUR, George Simion şi Claudiu Târziu
Câteva sute de persoane au protestat duminică după-amiază, în parcul Izvor din Bucureşti, împotriva vaccinării anti-Covid. La manifestaţie a fost prezentat şi co-fondatorii AUR, George Simion şi Claudiu Târziu.
Protestatarii, cei mai mulţi echipaţi cu steaguri tricolore, nu purtau mască şi nici nu respectau normele de distanţare socială.
Cu pancarte anti-vaccin, manifestanţii s-au declarat împotriva „paşaportului de vaccinare”. Potrivit lui George Simion, „500 de oameni de AUR” au fost prezenţi la proteste.
În legătură cu adunarea publică de protest care a avut loc astăzi, 07 martie a.c., în zona Palatului Parlamentului (Parc Izvor), Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București face următoarele precizări:
„Până în acest moment, organizatorul activității a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 7000 de lei pentru că nu a luat măsurile necesare astfel încât să nu permită depășirea numărului maxim de 100 de participanți și pentru că nu a asigurat respectarea de către aceștia a celorlalte măsuri de protecție sanitară, în conformitate cu prevederile H.G. 35 din 2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României emisă în baza Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare”.