FOTO-VIDEO. Sindicaliștii din Educație resping oferta guvernului de a primi carduri în iunie și octombrie. Circa 10.000 de angajați din învățământ protestează în Piața Victoriei

UPDATE 18.00

Sindicatele din educație, după a doua întâlnire la guvern: „Am cerut majorarea salariilor cu 25%. Până nu avem o decizie, nu cedăm, greva continuă ”

UPDATE 17.30

Klaus Iohannis spune că profesorii aflați în grevă nu au „observat nici măcar marginal” că au fost adoptate noile legi ale educației

UPDATE 16.45

Aflat la Cluj, premierul Nicolae Ciucă a spus că nu le va promite profesorilor nicodată ceva ce nu se poate realiza și le-a cerut profesorilor să „înţeleagă contextul în care ne aflăm”.

UPDATE 15.45

Vor avea loc noi discuții între sindicate și guvern, de la ora 16.00

Guvernul anunță că la discuțiile de la ora 16.00 de la Palatul Victoria vor participa secretarul general al Guvernului, miniștrii Educației, Finanțelor, Muncii și Investițiilor și Proiectelor Europene, aceiași care au participat și la negocierile de miercuri.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Marian Neacșu, secretarul general al guvernului, a anunțat, după negocierile cu sindicatele din educație, că oferta finală pe care o face guvernul către profesori este acordarea unui card cu 1.000 de lei în iunie și unul cu 1.500 de lei în octombrie. Aceasta a spus că în acest moment nu poate fi vorba despre o creștere salarială sau acordări de sporuri.

Circa 15.000 de angajați din sistemul de învățământ vor protesta joi, 25 mai, în Piața Victoriei, potrivit sindicatelor din Educație. Creșterile salariale ale profesorilor nu sunt prevăzute în oferta Guvernului, ci doar carduri de sprijin, potrivit unui document al sindicatelor trimis în teritoriu. Marșul se va desfășura între orele 12:00 și 16:00, iar participanții vor sosi începând cu ora 11:00.

Miercuri seară, liderii de sindicat au anunțat, ca răspuns la oferta guvernului de acordare a unui card cu 2.500 de lei în loc de creșteri de salarii, că primele mesaje care vin de la profesorii afiliați sunt de respingere a ofertei, dar un răspuns final va fi dat joi.

Am avut o discuție fructuoasă. Este foarte clar în momentul acesta că nu poate să fie vorba de niciun fel de creştere salarială. Colegii din învăţământ sunt, în momentul ăsta, la maximul grilei, iar acest guvern este cel care a făcut posibil acest lucru. De asemenea, nu poate să fie vorba în momentul ăsta de acordare de sporuri. Faţă de discuţiile anterioare, oferta suplimentară a Guvernului va fi aceea a acordării unei sume în luna iunie şi a unei sume în luna octombrie care va consta într-un card pentru cariera profesională, acordată profesorilor şi personalului auxiliar. Suma propusă este 1.000 de lei pentru luna iunie și 1.500 lei pentru luna octombrie. S-a solicitat şi am fost de acord ca o astfel de sumă să fie acordată şi pentru personalul nedidactic în cuantum de 500 de lei în luna iunie şi 500 de lei în luna octombrie”, a declarat Marian Neacșu.

Citește și:

Exit mobile version