- Peste 15.000 de membri de sindicat din întreaga ţară au anunţat că vor participa, potrivit unui comunicat de presă comun.
- Din cauza protestului, Poliţia anunţă restricţii de trafic în centrul Capitalei.
- Totodată, membrii de sindicat sunt consultaţi cu privire la declanşarea grevei generale în educaţie, începând cu data de 22 mai.
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater“ au organizat miercuri, 10 mai 2023, începând cu ora 11.00, un marş de protest, care a pornit din Piaţa Victoriei şi se va încheia în faţa Palatului Parlamentului. Peste 15.000 de membri de sindicat din întreaga ţară au anunţat că vor participa, potrivit unui comunicat de presă comun.
Din cauza acestui protest, Poliţia anunţă restricţii de trafic în centrul Capitalei. Totodată, membrii de sindicat sunt consultaţi cu privire la declanşarea grevei generale în educaţie, începând cu data de 22 mai.
Revendicările sindicatelor din educație:
- „Majorarea salariilor personalului din învățământ, în conformitate cu importanța socială a muncii prestate, plecând de la principiul salariul profesorului debutant să fie cel puțin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcție, studii, vechime și grad didactic;
- Instituirea regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflației;
- Plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar și nedidactic;
- Acordarea sporurilor pentru condiții de muncă personalului din învățământ;
- Acordarea drepturilor prevăzute în legislația în vigoare și contractele colective de muncă aplicabile (decontarea navetei, plata indemnizației de instalare, acordarea concediului de odihnă suplimentar, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat etc.);
- Creșterea anuală a investițiilor în învățământ, pentru îmbunătățirea bazei materiale și a infrastructurii;
- Renunțarea la aplicația EduSal și înlocuirea acesteia cu un program informatic de salarizare gestionat și administrat de Ministerul Educației“.
De la ora 10.00 a fost resistematizat traficul în Piața Victoriei, asigurându-se două benzi pe sens în fața Guvernului României, pe Bd. Aviatorilor circulându-se doar către Bd. Lascăr Catargiu și a fost restricționat traficul gradual pentru staționarea autocarelor pe Șos. Kiseleff, benzile I, III și IV, pe segmentul cuprins între Piața Arcul de Triumf și Piața Victoriei, fără afectarea intersecțiilor.
Banda II de circulație pe tronsonul de mai sus este destinată autovehiculelor de intervenție în timpul acestui protest. Totodată, pentru participanții din alveola parc Izvor, este restricționată banda I de circulație pe Str. Izvor, Str. B.P. Hașdeu, Splaiul Independenței (între Pod Hașdeu și Bd. Libertății) și Bd. Libertății (între Splaiul Independenței și Bd. Națiunile Unite).
Citește și