• Ministrul de interne francez a declarat că are în vedere suspendarea permiselor de conducere ale şoferilor aflaţi sub influenţa alcoolului sau a drogurilor.
  • Ca răspuns la cazul lui Pierre Palmade, care a fost implicat într-un accident după ce a consumat cocaină, ministrul de interne vrea să înăsprească legislația.
  • Ministrul de interne a anunțat că lucrează împreună cu ministrul justiției, Eric Dupond-Moretti, la o calificare penală mai precisă.

Ministrul de interne francez, Gerald Darmanin, a declarat că are în vedere suspendarea permiselor de conducere ale şoferilor aflaţi sub influenţa alcoolului sau a drogurilor, potrivit publicației Le Point.

,,Vreau să suspend permisul persoanelor care conduc sub influenţa drogurilor/alcoolului pentru că sunt potenţiale pericol” , a scris Darmanin duminică pe Twitter.

Practica franceză actuală este de a suspenda permisele pentru o perioadă de până la trei ani doar în cazul recidiviştilor sau prin ordin judecătoresc.

Aceste propuneri vin în contextul unui accident produs în 10 decembrie anul trecut în care a fost implicat comediantul Pierre Palmade, acuzat de omor prin imprudenţă şi vătămare involuntară pentru că a provocat o coliziune rutieră după ce a consumat cocaină şi droguri de sinteză.

Vehiculul pe care îl conducea a derapat pe banda din sens opus şi s-a ciocnit frontal cu o altă maşină. Şoferul acesteia este încă în comă, fiul său de şase ani a fost grav rănit, iar soţia sa, însărcinată în şase luni, a fost grav rănită şi şi-a pierdut copilul nenăscut.

Acest accident a provocat o dezbatere la nivel naţional pe tema şofatului sub influenţa drogurilor.

Actorul, în vârstă de 54 de ani, care este considerat responsabil pentru coliziune, a primit ordin să poarte o etichetă electronică şi este internat într-o unitate spitalicească care tratează dependenţi, în timp ce se desfăşoară investigaţiile. El a recunoscut în mai multe rânduri dependenţa sa îndelungată de cocaină şi problemele pe care aceasta i le-a cauzat.

Intervievat de ziarul duminical Le Journal du Dimanche, ministrul Darmanin a declarat: ,,Scopul meu este să protejez următoarea femeie însărcinată şi următorul băieţel de şase ani de toate accidentele”.

El a precizat că 600 de persoane mor pe drumurile franceze în fiecare an în accidente legate de consumul de droguri.