• Franța vrea să stabilească vârsta consimțământului sexual la 15 ani
  • Decizia a venit în urma presiunii publice și a apariției în spațiul public a mai multor mărturii de abuzuri sexuale
  • Ministerul Justiției din Franța spune că se află în discuții cu grupurile de victime cu privire la înăsprirea pedepsei pentru incest

Franța vrea să stabilească vârsta consimțământului sexual la 15 ani și să faciliteze pedepsirea abuzurilor sexuale asupra copiilor care s-au petrecut acum mult timp, relatează agenția de presă Associated Press. Decizia a venit pe fondul presiunii publice și a unui val de mărturii online.

Ministerul Justiției a spus într-o declarație că „guvernul este hotărât să acționeze rapid pentru a pune în aplicare schimbările pe care societatea noastră le așteaptă”.

„Un act sexual a unui adult asupra unui minor sub 15 ani va fi considerat un viol”, a declarat marți ministrul Justiției Eric Dupond-Moretti. Consimțământul nu ar mai putea fi citat pentru a diminua acuzațiile, dar vor fi făcute excepții pentru adolescenții care au relații sexuale consensuale, a spus el.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
OFICIAL, AVEM O NOUĂ STAȚIUNE
ZELENSKI RĂSUFLĂ UȘURAT
CÎRSTOIU: MANDATUL MEU E PE MASA COALIȚIEI
CE SCOP ARE ISRAELUL
AL TREILEA AUR PENTRU POPOVICI

Va mai dura până când anunțul va deveni lege, dar este un pas major după ani de eforturi de întărire a protecției copiilor din Franța care sunt victime ale violului și ale violențelor sexuale.

Primele presiuni au apărut acum trei ani, odată cu mișcarea #MeToo

În urmă cu trei ani, au fost făcute primele presiuni în Franța pentru a se stabili vârsta consimțământului sexual ca urmare a mișcării globale #MeToo. Inițiativa a eșuat din cauza complicațiilor legale.

Dar efortul a căpătat un nou avânt de când au apărut, luna trecută, în spațiul public acuzații de abuzuri sexuale incestuoase care implică un proeminent expert politic francez, Olivier Duhamel. Scandalul a declanșat o mișcare online #MeTooInceste în Franța, care a atras sute de mărturii similare.

Ministerul Justiției spune că se află în discuții cu grupurile de victime cu privire la înăsprirea pedepsei pentru incest și extinderea sau abolirea prescripției privind abuzurile sexuale asupra copiilor.

De asemenea, spune că dorește „să se asigure că victimele aceluiași făptuitor nu primesc un tratament juridic diferit”, ceea ce ar putea lărgi aria de urmărire penală a persoanelor acuzate de abuzuri asupra mai multor persoane de-a lungul deceniilor.

În cazul Duhamel, procurorul de la Paris a deschis o anchetă asupra presupuselor „violuri și abuzuri sexuale ale unei persoane în funcție de autoritate” asupra unui copil în urma acuzațiilor apărute într-o carte publicată de fiica sa vitregă. Ea susține că Duhamel l-ar fi abuzat fratele ei geamăn în anii 1980, când aveau 13 ani.

Duhamel a spus că a fost „ținta atacurilor” și a renunțat la numeroasele sale poziții profesionale, inclusiv la postul de comentator TV respectat și șef al Fundației Naționale de Științe Politice. Fundația gestionează prestigioasa universitate Sciences Po din Paris, al cărei director Frederic Mion și-a dat demisia săptămâna aceasta, în urma acuzațiilor.