• Noul Cod Silvic a intrat în dezbatere la comisiile din Senat.
  • Opoziția și societatea civilă acuză că prevederile sunt insuficiente și nu protejează, de fapt, pădurile.
  • O investigație Greenpeace arată că mai mulți producători de mobilier pentru lanțul IKEA se aprovizionează cu lemn din ultimele păduri naturale ale Carpaților românești.
  • Reprezentanții Inter Ikea Group au răspuns pentru Aleph News că nu acceptă sub nicio formă lemn din pădurile seculare protejate în produsele lor.

Parlamentarii noștri nu văd pădurea de copaci. Noul Cod Silvic a intrat marți în dezbatere la comisiile de specialitate ale Senatului. Deși problema tăierilor ilegale ale pădurilor e jalon din PNRR, după cum recunoaște chiar Ministrul Mediului, opoziția și societatea civilă acuză că prevederile sunt insuficiente și nu protejează, de fapt, pădurile.

Rămâne nerezolvată problema copacilor din parcuri, pentru tăierea cărora amenda e extrem de mică, iar confiscarea vehiculelor folosite la transportul ilegal al lemnului lipsește în continuare din actuala formă a Codului Silvic.

Chiar dacă există finanțare din PNRR pentru asta, senatorii au uitat și de obiectivul care prevede împădurirea unor suprafețe de cel puțin 20 de mii de hectare pe an până în 2035.

Recomandări

MENIU A LA GREC
ȘOȘOACĂ INTRĂ ÎN CURSA PENTRU PMB
AVEREA LUI MUSK CREȘTE
TURIST ÎN AL NOUĂLEA CER
MUSK FACE CONCEDIERI LA TESLA
O LUNĂ DE SCHENGEN


Activiștii de mediu de la Greenpeace au lansat și ei o investigație, a cărei concluzie e că mai mulți producători de mobilier pentru lanțul IKEA se aprovizionează cu lemn din ultimele păduri naturale ale Carpaților românești, inclusiv păduri din situri protejate Natura 2000.

Ikea Group a răspuns pentru Aleph News

Reprezentanții Inter Ikea Group au răspuns pentru Aleph News că nu acceptă sub nicio formă lemn din pădurile seculare protejate în produsele lor: „Am analizat raportul Greenpeace despre România publicat pe 10 aprilie și nu suntem deloc de acord cu prezentarea IKEA în această publicație. Practicile de aprovizionare descrise în raportul Greenpeace sunt legale și respectă atât reglementările locale, cât și cele ale UE, pe lângă faptul că sunt certificate de Forest Stewardship Council (FSC). Credem că este necesară o protecție solidă pentru a evita deteriorarea complexității naturale a pădurilor biodiverse și salutăm un dialog transparent pe această temă. Cu toate acestea, nu putem accepta acuzațiile din acest raport, deoarece se pare că există o confuzie bazată pe interpretări diferite ale „pădurilor vechi” și „pădurilor seculare protejate”(OGF).”

Citește și