• Guvernul României a adoptat în şedinţa de vineri două Hotărâri esenţiale pentru programul nuclear civil românesc.
  • Guvernul a adoptat Hotărârea privind actualizarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului.
  • A doua Hotărâre de Guvern adoptată face posibil transferul, în vederea procesării, de către statul român, prin Ministerul Energiei, a concentratelor tehnice de uraniu din stocul de siguranţă şi consum.

Guvernul României a adoptat în şedinţa de vineri două Hotărâri esenţiale pentru programul nuclear civil românesc şi pentru buna funcţionare a circuitului nuclear integrat, anunţă Ministerul Energiei.

Astfel, Guvernul a adoptat Hotărârea privind actualizarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului ca urmare a dezmembrării unui imobil aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Energiei. Acest act normativ reprezintă penultimul act normativ necesar finalizării tranzacţiei fluxurilor tehnologice pentru procesarea concentratelor tehnice de uraniu dintre Compania Naţională a Uraniului, în insolvenţă, şi Societatea Naţională Nuclearelectrica.

Actul presupune dezmembrarea unor loturi de teren din localitatea Feldioara, judeţul Braşov, după ce prin HG nr. 402/2022 s-a aprobat înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a unor bunuri imobile proprietate publică a statului, deţinute de Compania Naţională a Uraniului – S.A, în insolvenţă şi darea în administrarea Ministerului Energiei a bunurilor imobile necesare pentru asigurarea şi menţinerea ciclului integrat de fabricaţie a combustibilului nuclear în România, bunurile fiind indicate în mod expres în anexa la hotărâre.

Recomandări

CUM PUTEA FI EVITAT RĂZBOIUL RUSO-UCRAINEAN?
TRUMP ȘI ORBAN VOR SĂ FACĂ ALIANȚĂ
TAYLOR ȘI TRAVIS, SURPRINȘI ÎN LAS VEGAS STRIP
CE SPUNE MAȘINA TA DESPRE TINE?
CUM S-AU CUNOSCUT WILLIAM ȘI KATE?
RAY CHAN A MURIT LA 56 DE ANI

A doua Hotărâre de Guvern adoptată face posibil transferul, în vederea procesării, de către statul român, prin Ministerul Energiei, a concentratelor tehnice de uraniu din stocul de siguranţă şi consum, constituite în perioada 2009-2011, aflate în proprietatea privată a statului şi în custodia Companiei Naţionale a Uraniului SA, în insolvență, către Societatea Naţională Nuclearelectrica S.A. Prin această Hotărâre se creează mijlocul legal de menținere a ciclului nuclear integrat în vederea asigurării necesarul de materie primă pentru SNN, urmând ca aceste concentrate tehnice să fie procesate în vederea obținerii de combustibil nuclear utilizat pentru funcționarea Centralei Nuclearoelectrică de la Cernavodă.