• În Marea Britanie a fost lansată testarea unui nou vaccin împotriva Covid-19, produs de compania belgiană Janssen.
• La testare vor participa 6.000 de persoane din Marea Britanie, iar alte țări vor contribui cu restul de participanți până la un total de 30 000.
• Jumătate dintre voluntari vor primi două doze de vaccin, iar rezultatele vor fi disponibile în cel mult nouă luni.
În Marea Britanie a fost lansat al treilea studiu major asupra unui vaccin împotriva Covid-19. Vaccinul – proiectat de compania belgiană Janssen – utilizează un virus de răceală comună modificat genetic pentru a pregăti sistemul imunitar, informează BBC News.
Acum o săptămână rezultatele preliminare ale vaccinului dezvoltat de Pfizer și BioNTech au arătat o eficiență de 90%, provocând entuziasm la nivel mondial. Însă acesta nu a fost încă aprobat pentru utilizare și încă nu se știe cât de bine funcționează la persoanele în vârstă sau cât durează imunitatea.
Este foarte probabil că pentru a pune capăt pandemiei, vor fi necesare mai multe tipuri de vaccin.
„Este foarte important să urmărim multe vaccinuri diferite, de la mai mulți producători”, a declarat prof. Saul Faust, directorul Centrului de Cercetare Clinică al Institutului Național de Cercetare în Sănătate Southampton, care va conduce studiul.
În Marea Britanie vor fi recrutate 6.000 de persoane pentru testarea vaccinului companiei Janssen, urmând ca alte țări să contribuie cu restul de participanți până la un total de 30 000.
Jumătate dintre voluntari vor primi două doze de vaccin la un interval de aproximativ două luni. Janssen a făcut deja o testare la scară largă a vaccinului său, în cadrul căruia voluntarii primesc o doză. Acum se va putea observa dacă administrarea a două doze oferă o imunitate mai puternică și mai durabilă. Rezultatele testării vor fi disponibile după o perioadă de șase până la nouă luni.
Vaccinul Janssen folosește un virus de răceală comună, care a fost modificat genetic pentru a-l face inofensiv și pentru a semăna mai mult cu coronavirusul la nivel molecular. Acest lucru ar trebui să instruiască sistemul imunitar să recunoască coronavirusul și să lupte împotriva lui.
Această abordare este similară cu cea folosită în cazul vaccinului conceput de Universitatea din Oxford și de AstraZeneca, care este, și el, în fază de testare în Marea Britanie. Diferența este că vaccinul Janssen folosește un virus care infectează în mod normal oamenii, iar grupul Oxford folosește unul care infectează cimpanzeii.
Toate aceste abordări sunt relativ noi și experimentale. În septembrie în Marea Britanie a început și testarea vaccinului Novavax, care utilizează metoda mai tradițională de injectare a unor proteine virale.
În total, în Marea Britanie 25.000 de persoane participă deja la testări ale vaccinurilor împotriva Covid.
Guvernul britanic a comandat în avans șase vaccinuri, printre care 30 de milioane de doze ale vaccinului Janssen.