Incendiu în lift, la un spital din Târgu Jiu. 33 de pacienţi, evacuaţi

33 de pacienţi ai Spitalului de Pneumoftiziologie Tudor Vladimirescu din Gorj au fost evacuaţi, din cauza unei degajări de fum pe casa liftului.

Potrivit ISU Gorj, sesizarea anunţa un incendiu la liftul de serviciu al Spitalului „Tudor Vladimirescu”, secţia Chirurgie.

Sunt degajări de fum pe casa liftului. Sunt evacuate 33 de persoane de la secţia Chirurgie”, a informat ISU.

Pompierii intervin cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă și o autoplatformă din cadrul Detașamentului Târgu Jiu. Incendiul ar fi pornit de la panoul de control al liftului.

Exit mobile version